Sorana Cîrstea, eliminare prematură la Jurmala. Românca a pierdut în fața unei jucătoare venită din calificări
Sorana Cîrstea (29 de ani, nr. 96 WTA) a fost eliminata, marți, 23 iulie, în primul tur al turneului de la Jurmala, de Valentyna Ivakhnenko (26 de ani, nr. 228 WTA), care s-a impus în fața româncei cu scorul de 6-0, 6-4, într-o partidă care a durat o oră și 28 de minute.
În primul set, românca nu a avut replică în fața lui Ivakhnenko, o jucătoare venită din calificări, a cărei cea mai bună clasare din carieră a fost locul 167. În setul al doilea, Cîrstea a părut că începe mai bine, cu un break, însă actul a fost adjudecat tot de sportiva din Rusia.
În optimi, Ivakhnenko o va întâlni pe românca Irina Bara (24 de ani, nr.213 WTA), care s-a calificat după ce oponenta ei, Margarita Gasparyan (24 de ani, nr. 57 WTA) a abandonat în setul decisiv. Gasparyan nu este încă refăcută după accidentarea suferită la Wimbledon, în partida disputată împotriva Elinei Svitolina (24 de ani, nr. 7 WTA).
Turneul de tenis de la Jurmala (Letonia) se desfășoară în perioada 21-28 iulie.