Sorana Cîrstea (43 WTA) a părăsit prematur competiția de la Foro Italico, învinsă în primul tur de Danielle Collins (47 WTA). Într-o zi de marți în care ploaia a amânat startul meciurilor cu aproape patru ore, ‘right here’-ul apăsat al americancei s-a auzit răspicat la final, la capătul unei partide în care ambele jucătoare au avut probleme în momentul în care au avut conducerea.
Nu este fotomodel! Ci Danielle Collins. Foto: Cezara Paraschiv
Collins a avut nevoie de trei break-uri pentru a-și adjudeca un prim set care a înregistrat o singură egalitate, la 2-2. Nemulțumită de lungimea propriei mingi, Sorana a găsit totuși resurse pentru a reveni.
Încurajată de un grup important de români, Cîrstea a reușit să echilibreze setul doi. A revenit de la 0-2, a urcat procentajul la prima minge și a servit pentru decisiv la 5-3. Nu a reușit însă închiderea manșei acolo – și asta și-a reproșat-o dur, vorbind cu loja sa – ‘mă crispez când sunt în față‘. Un game încălcit pe retur, cu pumnul strâns de multe ori, i-a adus însă break-ul decisiv și setul doi, după 43 de minute de luptă.
Steaguri tricolore la Roma. Foto: Cezara Paraschiv
Setul trei a adus o nouă răsturnare de situație. Cu lovituri decise, pe tușă, Danielle Collins a sprintat spre un 5-0 care a făcut-o pe Sorana să meargă cu capul plecat spre scaunul de odihnă. Fanii au intervenit din nou, i-au transmis că jocul la plesneală al americancei nu va dura la infinit. A fost într-adevăr rândul americancei să se crispeze, iar Cîrstea a pedepsit slăbiciunea pe reverul advers cu propriile mingi agresive.
Foto: Cezara Paraschiv
Așa a început revenirea româncei, a continuat cu dublă greșeală pentru un al doilea break și 3-5, iar fanii îi strigau deja – noi avem timp, până la capăt! Sorana a servit prompt, însă în game-ul zece nu a mai emis nicio pretenție la retur. Collins a pus capăt partidei la prima minge de meci, după o oră și 57 de minute de joc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER