Sorana Cîrstea – Julia Goerges, în turul doi al turneului de la Luxemburg

Julia Goerges (26 WTA) s-a impus, miercuri, cu scorul de 5-7, 6-1, 6-3, în faţa jucătoarei Misaki Doi (74 WTA), în turul inaugural al turneului de la Luxemburg. În turul doi, Goerges o va înfrunta pe Sorana Cîrstea.

În primul set al întâlnirii, Misaki Doi a reuşit două mingi de break în faţa lui Goerges, impunându-se cu 7-5. În setul secund, jucătoarea din Germania a revenit în joc, după ce Doi a avut trei servicii pierdute. Partida a fost câştigată de Goerges, după ce s-a impus, în setul decisiv, cu 6-3, după trei servicii pierdute de Doi.

De-a lungul partidei, Goerges a reuşit 21 de aşi, spre deosebire de doar unul reuşit de niponă.

Partida dintre cele două sportive a avut o durată de două ore şi 15 minute.

În turul doi, Julia Goerges o va înfrunta pe Sorana Cîrstea (76 WTA), care a învins-o, în primul tur, pe Pauline Parmentier (122 WTA), cu scorul de 6-3, 6-4.

Turneul de la Luxemburg dispune de premii în valoare de 250.000 de dolari.

Julia Goerges este câştigătoarea ediţiei din 2018 a turneului de la Luxemburg.

Publicat: 16 10. 2019, 21:36
Actualizat: 17 10. 2019, 08:58