Sorana Cîrstea, mulțumită de parcursul din 2016: „Am început anul pe locul 250, mă bucur să joc din nou la turnee mari”

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea (locul 84 în clasamentul mondial) a declarat, miercuri, faptul că este foarte mulțumită de parcursul ei în acest an în circuitul WTA, în condițiile în care a început sezonul pe locul 250 în lume și venea după o accidentare de lungă durată.

„Am început anul pe locul 250, veneam după aproape doi ani de accidentare la umăr, o perioadă destul de dificilă. A trebuit să o iau cu turnee mici, cu 25.000-uri, să o iau practic de jos din nou, însă mă bucur să fiu din nou în prima sută, din nou la turnee mari, din nou pe terenurile centrale împotriva jucătoarelor de top, pentru că de asta joc”, a declarat Cîrstea pentru Dolce Sport.

Sportiva în vârstă de 26 de ani a jucat pe tabloul principal al turneelor de Mare Șlem de la Roland Garros, Wimbledon și US Open, dar a pierdut de fiecare dată în primul tur. La Openul Statelor Unite, Sorana Cîrstea a cedat surprinzător în fața conaționalei Ana Bogdan, venită din calificări.

„Eu și Ana suntem bune prietene. Așa e în tenis, se întâmplă. Am început bine, am avut set și 5-2, mi-am pierdut un pic concentrarea, Ana a revenit foarte bine și, într-adevăr, a fost o înfrângere dureroasă. Însă așa e în tenis, trebuie să înveți și să muncești mai departe, pentru că vin turnee în continuare și fiecare săptămână este o altă oportunitate”, a precizat Cîrstea pentru sursa citată.

 

Publicat: 05 10. 2016, 14:51
Actualizat: 05 10. 2016, 16:38