Sorana Cîrstea, luată în colimator: „O ‘piesă’ sexy care a câștigat mai nimic, în timp ce Ana Maria Brânză e triplă medaliată olimpică!” „Sori” primește noi critici după ce a spus că sponsorii vor fete frumoase
Sorana Cîrstea (32 de ani), sportivă aflată pe locul 38 mondial, a stârnit valuri după ce a spus că sponsorii se ghidează mai mult după aspectul fizic al sportivelor decât după performanțe.
Ana Maria Brânză Popescu (37 de ani), triplă medaliată olimpică, a răspuns ironic după ce declarațiile Soranei Cîrstea au devenit virale: „Eu am aflat de ce nu am avut un sponsor toată viața. Mulțumesc, totuși, firmei producătoare de echipament tehnic din Ungaria care m-a sponsorizat mulți ani de zile, mai ales că în scrimă nu ni se vedeau nici fețele, adică nu conta neapărat cât de drăguțe eram”, a spus Ana-Maria Brânză, potrivit Sport.ro.
Iar Sorana Cîrstea continuă să fie criticată pentru declarațiile ei. Cu toate că este talentată, sportiva din Târgoviște nu și-a atins niciodată potențialul: cel mai bun loc al carierei a fost 21 WTA, în anul 2013.
„Sorana Cîrstea, o ‘piesă’ sexy care a câștigat mai nimic, în timp ce Ana Maria Brânză e triplă medaliată olimpică!” Jucătoarea de tenis, luată în colimator după ce a spus că sponsorii vor fete frumoase
Sorana Cîrstea susține că reprezentanții Adidas i-au transmis în trecut că preferă sportivele frumoase în fața celor mai puțin atrăgătoare, chiar dacă se află mai jos în clasament, iar Ana Maria Brânză a răspuns cu o ironie. Subiectul a fost tratat cu sarcasm și de blogul „Moara cu vorbe a Moșului Călifar”: „Diferența dintre Ana-Maria și Sorana? Sorana e o ‘piesă’ sexy care a câștigat mai nimic în tenisul mare, în timp ce Ana Maria este triplă medaliată olimpică, câștigătoare a titlului mondial de două ori și a celui european de șapte ori. Somn ușor, Sorana!”.
Sorana Cîrstea și Simona Halep (31 de ani) au fost sponsorizate ambele de Adidas, dar niciuna nu mai are contract cu gigantul german în acest moment! Halep s-a despărțit de Adidas la finalul anului 2017, după ce firma respectivă a refuzat să-i ofere mai mulți bani româncei.
Sorana Cîrstea, declarații controversate: „Cei de la Adidas îmi spuneau asta!”
Sorana Cîrstea a făcut acum o declarație extrem de controversată, spunând totul despre colaborarea cu firma germană, în podcastul lui Speak: „De exemplu, cele mai bine plătite: americance, chinezoaice, japoneze! Din Japonia e Osaka, de exemplu. Rupe! A fost în ultimii ani cea mai bine plătită sportivă din lume. E piața! Estul Europei nu prea vinde! Nu e același lucru și depinde foarte mult și de tine! Ce vinzi, cum te prezinți! Contează foarte mult și treaba asta.
Eu îmi aduc aminte, de exemplu, când aveam contract cu Adidas! Ei tot timpul, având în vedere că eu arăt binișor pentru o sportivă, îmi spuneau: ‘Mai bine arăți bine și ești Top 20 decât să nu arăți atât de bine și să fii numărul 1!’. Pentru că tu în momentul în care ești Top 20, oricum ești văzut. Ești acolo non-stop, în fiecare săptămână, la fiecare turneu. Și îmi spuneau: ‘Mai bine ești frumușică, Top 10, Top 20, decât mai puțin frumoasă și numărul 1!’. Adică și ei, îți dai seama, că au cotele lor, e o piață”, a declarat Sorana, în Podcastul „La Fileu”.