Sorana Cîrstea, OUT de la Doha. A fost învinsă de jucătoarea de pe locul 651
Sorana Cîrstea (28 de ani) a fost eliminată în primul tur al calificărilor la Doha, de către Shuko Aoyama (31 de ani), ocupanta locului 651 în ierarhia mondială. Sorana a pierdut în trei seturi, scor 6-4, 0-6, 3-6.
Chiar dacă și-a adjudecat fără mari probleme primul set, locul 92 WTA a pierdut categoric al doilea set, la zero, în numai 27 de minute. De acolo s-a rupt totul, iar Aoyama s-a impus în decisiv, scor 6-3. Japoneza va da peste Ajla Tomljanovic în turul următor.
Pe tabloul principal de la Doha și-au asigurat deja prezența Simona Halep și Mihaela Buzărnescu. Cele două vor ajunge în Qatar după confruntarea cu Cehia din Fed Cup. În calificări se mai află și Alexandra Dulgheru, care o înfruntă pe Lin Zhu în primul tur.