Cea mai sexy jucătoare de tenis a României a împlinit vârsta de 34 de ani și a sărbătorit alături de două prietene, una fiind fiica unui mare antrenor român de fotbal.
Printre cei care au felicitat-o pe Sorana Cîrstea la aniversare a fost și Ion Țiriac jr., care a transmis, în glumă, că sportiva a împlinit 23 de ani.
Sorana Cîrstea a împlinit 34 de ani și a organizat o mică petrecere în Dubai, acolo unde s-a mutat. Au fost de față două dintre cele mai bune prietene ale ei. Una este Luana Rednic, fata antrenorului Mircea Rednic, în prezent pe banca tehnică a echipei UTA.
Chiar dacă i-a fost alături la aniversare, Luana a dorit să-i transmită urări și pe rețelele de socializare. „Felicitări unei fete fantastice! La mulți ani, Sorana!”, a scris fiica lui Mircea Rednic, punând și o poză de la petrecere.
Vezi această postare pe Instagram O postare distribuită de 𝐑𝐞𝐝𝐧𝐢𝐜 𝐋𝐮𝐚𝐧𝐚 (@rednicluana)
O postare distribuită de 𝐑𝐞𝐝𝐧𝐢𝐜 𝐋𝐮𝐚𝐧𝐚 (@rednicluana)
Prietenia dintre Luana și Sorana este de notorietate, fata lui Mircea Rednic publicând de mai multe ori fotografii în care este alături de cea mai sexy jucătoare de tenis a României. Însă Sorana nu este singura jucătoare cu care Luana este prietenă. Andreea Mitu se bucură și ea de același „privilegiu”.
Alexandru Ion Ţiriac, fiul omului de afaceri Ion Țiriac, a fost printre primii care au felicitat-o pe Sorana. „23 de ani fericiţi! Cu plăcere pentru flori, Sorana Cîrstea”, a transmis el pe secțiunea story de pe instagram.
În urmă cu ceva timp, Sorana Cîrstea a luat decizia să se mute în Dubai, fără să precizeze și motivul pentru care a decis să facă aceast pas. Alegerea ei a surprisnă multă lume.
„M-am mutat la Dubai. De doi ani mi-am luat rezidența la Abu Dhabi, dar locuiesc la Dubai. Mereu mi-am dorit să locuiesc și în țară, dar și în afară, mai ales că sportul practicat de mine presupune să fii mereu plecat.
Mi-am dorit să locuiesc 50%-50%, adică jumătate de an în România și jumătate de an în afară. Bine, impropriu spus jumătate de an, pentru că eu călătoresc extrem de mult”, a spus Sorana Cîrstea, pentru Digi Sport, la jumătatea lunii februarie.
„Jumătate de an, în general perioada de iarnă, sunt în Dubai, iar în restul anului, din primăvară și până la toamnă sunt în București. Însă, acasă va rămâne tot timpul București, tot timpul România. Dubai este mult mai bine din punct de vedere al condițiilor pentru tenis, al condițiilor pentru pregătire și antrenament, însă în suflet sunt româncă”, a mai spus ea.
Ultimul turneu la care a jucat Sorana a fost cel de la Miami. Ea a trecut în primul tur de americanca Sloane Stephens cu 6-2, 6-1, ulterior de rusoaica Daria Kasatkina cu 7-5, 6-2, dar s-a oprit în optimile de finală, învinsă fiind de altă americancă, Danielle Rose Collins, cu 3-6, 2-6.
La ediția de anul trecut a competiției din Statele Unite ale Americii, românca a ajuns în semifinale.
Pentru că nu a repetat performanța din 2023, Cîrstea a pierdut puncte în clasamentul WTA. din acest motiv, ea a ajuns de pe locul 25 pe 29 în ierarhia mondială, cu 1.748 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER