Radu Banciu a făcut mai multe comentarii amuzante despre Sorana Cîrstea, după ce un urmăritor al emisiunii Fotbal All Inclusive l-a rugat pe jurnalist să aleagă între jucătoarea de tenis și Georgina Rodriguez, partenera lui Cristiano Ronaldo.
Sorana Cîrstea (31 de ani) a impresionat de fiecare dată cu aparițiile sale în mediul online, iar Radu Banciu e de părere că sportiva din Târgoviște o întrece pe Georgina Rodriguez (27 de ani) la acest capitol.
În emisiunea sa de la Look Sport, jurnalistul a comentat în stilul caracteristic și relația dintre Sorana Cîrstea, jucătoare de tenis aflată pe locul 38 WTA, și Ion Țiriac Jr, fiul fostului tenismen Ion Țiriac.
„Sorana Cîrstea sau Georgina lui CR7?” a fost întrebat Radu Banciu, iar jurnalistul a dat verdictul: „Sorana, tată! Sorana, bineințeles”, a comentat Banciu, care a vorbit și despre relația sportivei cu Ion Țiriac Jr. Un alt telespectator a întrebat dacă Sorana „este sictirită de tot bănetul lui Țiriac”, iar Radu Banciu a spus:
„Nu cred. Nu cred că ajunge să se sictirească de bănet, Sorana se sictirește de altele. În general ele se plictisesc, așa. Conversațiile astea, scurgerea timpului duce la plictiseală până la urmă. Tot caști, așa. Creierul nu se ocupă suficient. Cască, probabil, mult Sorana”, a afirmat Radu Banciu.
Sorana Cîrstea o duce extrem de bine pe plan personal, petrecând într-o atmosferă romantică de Halloween! Cîrstea a postat o imagine superbă pe Instagram, dintr-o locație din zona Herăstrău, cu vedere panoramică spectaculoasă.
„Sori” a intrat în atmosfera Halloween-ului mergând mai întâi la Stejarii Country Club, acolo unde locuiește iubitul ei, Ion Țiriac Jr. Decorațiunile cu dovleci nu au lipsit din complexul situat în nordul Capitalei. Dovleacul este cel mai popular simbol al Halloween-ului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER