Sorana Cîrstea (România, 45 WTA) a început cu dreptul noul sezon, învingând-o pe Viktorija Golubic (Elveția, 76 WTA), scor 6-0, 7-6(1) în primul tur la Adelaide (Australia).
Sorana Cîrstea se alătură Irinei Begu (România, 34 WTA) în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Adelaide, dotat cu premii în valoare totală de 826.837 de dolari.
Begu a obținut biletul pentru optimi încă de luni, când a revenit spectaculos în fața americancei Shelby Rogers (47 WTA), scor 3-6, 7-6(5), 6-1. De asemenea, Gabriela Ruse impresionează și ea la început de 2023, ajungând în optimile turneului WTA 250 de la Auckland (Noua Zeelendă), scor 6-2, 4-6, 6-4 cu Erin Routliffe (Noua Zeelandă, 855 WTA).
Sorana Cîrstea a jucat perfect din punct de vedere tactic și a trecut marți de Viktorija Golubic după o oră și 45 de minute de joc. Eleva suedezului Thomas Johansson a defilat în primul set, nelăsându-i niciun game adversarei. Golubic și-a ridicat nivelul de joc, iar actul secund a fost ceva mai complicat, însă Cîrstea a jucat impecabil în tie-break, scor 6-0, 7-6(1).
Sorana și-a asigurat un cec în valoare de 11.145 de dolari, iar în optimile turneului de la Adelaide va disputa un meci de gală, contra favoritei principale Ons Jabeur (Tunisia, 2 WTA). Cele două s-au mai confruntat de trei ori în circuit, scorul fiindu-i favorabil româncei.
Sorana a câștigat cu 2-6, 6-3, 6-0 în primul tur la Doha 2013 și cu 6-3, 6-3 în runda inaugurală la Baku 2014, dar ultima întâlnire a fost adjudecată de Ons, scor 6-0, 7-6(1) în primul tur la Roma 2022.
The score doesnt reflect how tricky a match this was, but Sori came out strong and was ready to fight. Great to see she was able to withstand all the comeback attempts Golubic tried to mount. Sorana Cirstea defeated Viktorija Golubic 6-0, 7-6. pic.twitter.com/1wUNzgPcAW — Romanian Tennis (@WTARomania) January 3, 2023
The score doesnt reflect how tricky a match this was, but Sori came out strong and was ready to fight. Great to see she was able to withstand all the comeback attempts Golubic tried to mount. Sorana Cirstea defeated Viktorija Golubic 6-0, 7-6. pic.twitter.com/1wUNzgPcAW
— Romanian Tennis (@WTARomania) January 3, 2023
Irina Begu s-a calificat luni dimineață în optimile puternicului turneu de la Adelaide, după o victorie muncită! Românca a fost condusă cu set și break de Shelby Rogers: tabela indica 3-6, 0-2 la un moment dat!
Begu nu și-a pierdut însă răbdarea, reintrând în meci cu o serie de patru game-uri consecutive. Setul secund a fost adjudecat de Irina la tie-break, iar sportiva noastră s-a dezlănțuit în decisiv, scor 3-6, 7-6(5), 6-1.
Begu a servit trei ași și a făcut 7 duble greșeli, în timp ce Rogers a reușit un singur as și a comis 5 duble greșeli.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER