Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Istanbul! Urcare importantă în clasament pentru româncă
Sorana Cîrstea (România, 67 WTA) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 de la Istanbul (Turcia), după ce a eliminat-o pe Fiona Ferro (Franța, 57 WTA), scor 6-4 (abandon). Pentru un loc în marea finală, Sorana se va lupta cu Mara Kostyuk (Ucraina, 85 WTA).
Sorana Cîrstea a acces vineri în careul de ași al turneului de la Istanbul, dotat cu premii în valoare totală de 235.238 de dolari! Cîrstea a beneficiat de abandonul adversarei, la scorul de 6-4 pentru româncă! Înainte de a o elimina pe Ferro, jucătoarea noastră a reușit o victorie frumosă în optimi, 7-6(6), 6-4 în fața Anastasiei Potapova.
Sorana a început sezonul pe zgură cum nu se putea mai bine! Ea și-a asigurat un cec în valoare de 10.100 de dolari și 110 puncte WTA grație calificării în semifinalele din Turcia! Cîrstea a acumulat 1.259 de puncte în clasament, urcând 4 poziții, până pe 63 WTA.
Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Istanbul, după ce a beneficiat de abandonul adversarei la scorul de 6-4
Sorana Cîrstea e din nou într-o semifinală în circuitul WTA, după un an și jumătate! Sportiva din Târgoviște a atins ultima dată o semifinală WTA în septembrie 2019, la Tashkent, când s-a oprit în ultimul act (2-6, 6-4, 4-6 cu Alison Van Uytvanck). Cîrstea avea o misiune infernală contra franțuzoaicei Ferro, în sferturi la Istanbul! Aceasta din urmă s-a confruntat însă cu probleme de sănătate și a fost nevoită să se retragă după primul set! Sorana a fost condusă cu 4-2 și a revenit spectaculos, adjudecându-și următoarele 4 game-uri!
Fiona a solicitat un time out medical, dar nu a mai putut continua partida! Așadar, Sorana Cîrstea a urcat în semifinale, acolo unde se va duela, sâmbătă, cu Marta Kostyuk (Ucraina, 85 WTA). Următoarea adversară a Soranei a dispus în sferturile de finală de Ana Konjuh (Croația, 241 WTA), scor 7-5, 4-6, 6-3. În careul de ași de la Istanbul poate ajunge și Ana Bogdan, cea care o înfruntă vineri pe Veronika Kudermetova (Rusia, 29 WTA), a treia favorită a competiției.