Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse și-au aflat tabloul de la Strasbourg! „Sori”, norocoasă la tragerea la sorți

Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse și-au aflat tabloul de la Strasbourg! „Sori
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sorana Cîrstea (26 WTA) și Gabriela Ruse (57 WTA), cele două românce înscrise la turneul WTA 250 de la Strasbourg (Franța), și-au aflat tabloul de concurs.

Sorana Cîrstea este cap de serie numărul 3 la turneul de la Strasbourg (15 – 21 mai), care precede Grand Slam-ul de la Roland Garros (22 mai – 5 iunie)! Iar Cîrstea a fost norocoasă la tragerea la sorți: sportiva din Târgoviște va întâlni o adversară venită din calificări în runda inaugurală, pe Ekaterina Makarova (Rusia, 346 WTA).

Gabriela Ruse cunoaște și ea numele adversarei din primul tur! Aceasta se va duela cu americanca Bernarda Pera (116 WTA). Turneul de la Strasbourg face parte din seria WTA 250, având premii în valoare totală de 251.000 de dolari! Cîrstea a disputat finala ediției de anul trecut, pierzând cu 6-3, 6-3 în fața Barborei Krejcikova.

Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse și-au aflat tabloul de la Strasbourg! „Sori”, norocoasă la tragerea la sorți

Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse vor juca săptămâna viitoare la turneul de la Strasbourg, unul pregătitor pentru Roland Garros! În schimb, Simona Halep a preferat să se odihnească înaintea Grand Slam-ului ei preferat! Cîrstea va întâlni o jucătoare venită din calificări în primul tur, iar dacă trece de aceasta va da peste câștigătoarea partidei Ana Konjuh (Croația, 67 WTA) – Oceane Dodin (Franța, 93 WTA).

Gabriela Ruse o înfruntă pe Bernarda pera în primul tur, iar dacă ajunge în optimi ar putea disputa un meci de foc, împotriva favoritei principale, Karolina Pliskova (6 WTA). Cehoaica va debuta la Strasbourg împotriva ucrainencei Marta Kostyuk (59 WTA).

Jucătoare de top la Strasbourg: Karolina Pliskova și Angelique Kerber au primit wild carduri

Karolina Pliskova și Angelique Kerber (Germania) au primit wild carduri la Strasbourg! Pe tabloul principal mai figurează jucătoare importante precum Elise Mertens (Belgia), Shuai Zhang (China) sau Sloane Stephens (SUA).

În timp ce Cîrstea și Ruse vor juca la Strasbourg, Simona Halep va merge pentru a se antrena la academia lui Patrick Mouratoglou, acolo unde are parte de condiții excelente de pregătire.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×