Sorana Cîrstea și Mihaela Buzărnescu, norocoase la tragerea la sorți a tabloului de la Praga! Pe cine vor întâlni în primul tur
Sorana Cîrstea (33 WTA) și Mihaela Buzărnescu (135 WTA), cele două românce acceptate direct pe tabloul principal al turneului de la Praga (Cehia), au avut noroc la tragerea la sorți.
Sorana Cîrstea și Mihaela Buzărnescu vor întâlni două jucătoare venite din calificări la debutul în turneul WTA 250 de la Praga, programat în perioada 25 – 31 iulie.
Astfel, atât Sorana, cât și Mihaela vor porni cu prima șansă în meciurile din runda inaugurală! Turneul din Cehia, desfășurat pe hard, este dotat cu premii în valoare totală de 251.750 de dolari.
Sorana Cîrstea și Mihaela Buzărnescu au avut noroc la tragerea la sorți a tabloului de la Praga
Româncele Sorana Cîrstea și Mihaela Buzărnescu și-au aflat tabloul la turneul de la Praga, ambele având adversare din calificări în primul tur. Sorana este cap de serie numărul 4 în Cehia, iar dacă merge în turul al doilea se va duela cu învingătoarea dintre Tereza Martincova (Cehia, 71 WTA) și Chloe Paquet (Franța, 103 WTA).
Mihaela ar putea da în turul următor peste al doilea cap de serie al competiției, Barbora Krejcikova (Cehia, 19 WTA), dacă favorita gazdelor trece de Anna Blinkova (Rusia, 141 WTA). Krejcikova este deținătoarea trofeului de la Praga.
Anett Kontaveit, principala favorită a turneului din Cehia! Câți bani va încasa campioana
Principala favorită a turneului de la Praga este Anett Kontaveit (Estonia, 2 WTA). Participantele vor lupta pentru premii importante săptămâna viitoare: campioana turneului va încasa 33.200 de dolari, iar finalista va pleca acasă cu un cec de 19.750 de dolari. Prezența în primul tur este recompensată cu 2.725 de dolari.
Acesta este primul turneu oficial la care joacă Sorana Cîrstea, după eșecul dureros suferit la Wimbledon, 3-6, 6-1, 5-7 cu Tatiana Maria, în turul al doilea. Spre deosebire de Simona Halep, care și-a luat o vacanță prelungită după turneul de la All England, unde s-a oprit în semifinale, Sorana Cîrstea a decis să revină mai repede pe terenul de tenis.