Sorana Cîrstea, un nou posibil duel cu Caroline Garcia după ce a învins-o de două ori pe franțuzoaică în 2023: „Regretă că a luat wild card!” Cum arată tabloul de la Eastbourne
Sorana Cîrstea (România, 38 WTA) și Caroline Garcia (Franța, 4 WTA) se află la un pas de o nouă confruntare în circuitul WTA, după ce s-au mai întâlnit de două ori în acest an, românca impunându-se de fiecare dată.
Sorana Cîrstea a devenit „nașa” Carolinei Garcia, iar campioana din Franța nu scapă de „Sori” nici la turneul WTA 500 de la Eastbourne, care va avea loc în perioada 26 iunie – 1 iulie în Marea Britanie.
Sorana Cîrstea, un nou posibil duel cu Caroline Garcia după ce a învins-o de două ori pe franțuzoaică în 2023: „Regretă că a luat wild card!” Cum arată tabloul de la Eastbourne
Sorana Cîrstea – Caroline Garcia este unul dintre posibilele dueluri din turul al doilea al turneului de la Eastbourne! Sâmbătă a avut loc tragerea la sorți a concursului dotat cu premii în valoare totală de 780.637 de dolari, iar atât Cîrstea, cât și Garcia vor înfrunta adversare venite din calificări în runda inaugurală. Dacă își câștigă meciurile, Sorana și Caroline, cea care a luat în ultimul moment un wild card, se vor întâlni pentru a treia oară în 2023, în turul al doilea de la Eastbourne.
„După ce a văzut-o pe Cîrstea atât de aproape de ea pe tablou, Garcia regretă că a luat wild card la Eastbourne!”, au glumit fanii pe Twitter, în urma tragerii la sorți. Jucătoarea din Franța este urmărită de „coșmarul” Sorana, care a câștigat ambele dueluri cu Garcia din acest sezon: 6-4, 4-6, 7-5 în optimi la Indian Wells, respectiv 6-2, 6-3 în turul doi la Miami. În afară de Caroline Garcia, la turneul de la Eastbourne vor mai participa și alte jucătoare de top din circuitul WTA: Elena Rybakina (Kazahstan, 3 WTA), Jessica Pegula (SUA, 5 WTA) sau Ons Jabeur (Tunisia, 6 WTA).
Cîrstea este singura româncă acceptată direct pe tabloul principal, în timp ce Ana Bogdan (61 WTA) a luat startul în calificări la Eastbourne. Interesant este că Sorana și Ana au jucat una împotriva celeilalte în această săptămână, la Birmingham, 6-4, 2-6, 6-3 pentru Cîrstea în primul tur! Ele se pot întâlni din nou la Eastbourne, dacă sportiva din Sinaia va trece de calificări.
Înfrângerile contra Soranei Cîrstea au avut urmări serioase pentru Caroline Garcia
Sorana Cîrstea a răpus-o pe Caroline Garcia de două ori în două turnee WTA 1000 consecutive, iar înfrângerile contra româncei au avut urmări pentru franțuzoaică. Preparatorul fizic Laura Legoupil a părăsit staff-ul lui Garcia la doar câteva ore după a doua înfrângere consecutivă suferită în fața lui Cîrstea.
„După un an şi jumătate, am decis să pun punct colaborării cu Caroline Garcia. Îi doresc tot ce e mai bine pentru viitor!”, a spus fostul colaborator al Carolinei.
În total, Cîrstea și Garcia s-au duelat de patru ori în circuit, împărțindu-și victoriile. Primele două meciuri au fost adjudecate de Caroline: 6-2, 6-7(4), 6-4 în primul tur la Toronto 2014 și 6-4, 3-6, 6-1 în turul secund la Madrid 2019.