Sorana își continuă turul de forță: calificare în „sferturile” de la Sao Paulo! Cîrstea a ajuns la 14 victorii în 2016

Sorana Cîrstea (153 WTA) a reușit joi seară o nouă victorie care confirmă forma excelentă traversată de sportiva noastră! Sorana a învins-o pe italianca Martina Caregaro (254 WTA), scor 6-2, 6-4, obținând astfel calificarea în sferturile de finală ale turneului ITF din Sao Paulo (Brazilia).

Sorana va întâlni în „sferturi” o jucătoare din afara Top 400

Partida din „optimile” turneului dotat cu premii în valoare de 25.000 de dolari a fost tranșată de Sorana într-o oră și 10 minute. Cîrstea a fost condusă cu 2-1 și break în primul set, însă jucătoarea în vârstă de 25 de ani a revenit spectaculos printr-o serie de 5 game-uri consecutive. Sorana a început în forță și actul doi, a reușit break-ul la 2-1, obținând biletul pentru „sfertul” de vineri, în cadrul căruia se va duela cu Jil Belen Teichmann (Elveția, 414 WTA). Cîrstea, a opta favorită a competiției, și-a asigurat 3 puncte în clasamentul WTA, iar ascensiunea superbă a Soranei poate continua.

Palmares excelent pentru Cîrstea: 14 victorii și 2 înfrângeri în 2016

Sportiva din Târgoviște a urcat nu mai puțin de 91 de locuri în ierarhia WTA din 2016, grație a trei rezultate excelente, obținute din tot atâtea turnee disputate: finală la Guaruja ITF (6-1, 6-7, 2-6 cu Montserrat Gonzalez), titlu la Bertioga ITF (6-1, 6-7, 6-3 cu Catalina Pella) și semifinală la Rio Open (4-6, 4-6 cu Shelby Rogers). Astfel, Sorana Cîrstea se poate lăuda cu un palmares formidabil în acest sezon: 14 victorii și 2 înfrângeri.

Mitu și Bogdan joacă și ele în sferturile de finală din Sao Paulo

În sferturile de finală ale turneului de la Sao Paulo, desfășurat pe zgură, vor mai evolua alte două reprezentante ale României: Andreea Mitu (107 WTA), favorită principală, o va întâlni pe Myrtille Georges (Franța, 195 WTA), favorită 6, în timp ce Ana Bogdan (156 WTA), favorită 3, se va lupta cu Tamara Zidansek (Slovenia, 277 WTA). Bogdan și Mitu se află pe aceeași parte de tablou, astfel că la Sao Paulo se poate stabili o semifinală 100% românească.

Publicat: 26 02. 2016, 15:00
Actualizat: 26 02. 2016, 15:03