Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea se menține pe locul 40, cu 1.512 puncte, în clasamentul WTA, dat publicității luni, informează MEDIAFAX. Între primele 100 de jucătoare din lume se află și Alexandra Dulgheru – locul 51, 1.287 de puncte și Raluca Ioana Olaru – locul 81, 828 de puncte. Dulgheru se menține pe aceeași poziție de săptămâna trecută, în timp ce Olaru a coborât un loc.
Edina Gallovits se află în continuare pe poziția 130, cu 480 de puncte, iar Monica Niculescu ocupă locul 135, aceeași de săptămâna trecută, cu 449 de puncte. Simona Halep a coborât un loc și se află pe poziția 172, cu 338 de puncte.
La dublu, cel mai bine clasată româncă este Monica Niculescu, care se află pe locul 28, cu 2.920 de puncte. România mai este reprezentată în top 100 la dublu de trei jucătoare: Sorana Cîrstea (locul 66 – 1.395 de puncte), Raluca Ioana Olaru (locul 83 – 1.001 puncte) și Edina Gallovits (locul 89 – 904 puncte).
Primele 10 locuri în clasamentul WTA sunt ocupate de următoarele jucătoare:
1. Serena Williams (SUA) 8.645 puncte
2. Dinara Safina (Rusia) 6.480
3. Svetlana Kuznețova (Rusia) 5.930
4. Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.925
5. Venus Williams (SUA) 5.626
6. Victoria Azarenka (Belarus) 5.300
7. Elena Dementieva (Rusia) 4.855
8. Agnieszka Radwanska (Polonia) 3.880
9. Jelena Jankovici (Serbia) 3.770
10. Na Li (China) 3.466.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER