Sorana nu a „țopăit”, iar Wozniacki a trecut în avantaj la meciurile directe, scor 4-3

Sorana Cîrstea nu a mai repetat evoluțiile din primele jocuri susținute la Dubai, cu Roberta Vinci și Sara Errani, și a pierdut astăzi destul de clar partida cu daneza Caroline Wozniacki, din cadrul sferturilor de finală, cu 6-1, 6-2.

Românca s-a ridicat la înălțimea adversarei doar în anumite momente. De fapt, Sorana i-a făcut cadou victoria adversarei, analizând strict după numărul de greșeli neforțate. Raportul la acest capitol a fost de 3:1, adică Sorana a contabilizat 27 de erori, iar Wozniacki – numai 9 erori. Astfel, daneza a trecut din nou în avantaj la întâlnirile directe, având acum 4-3.

Caroline Wozniacki s-a impus la sfârșitul a 62 de minute de joc, perioadă în care Cîrstea a solicitat în două rânduri și intervenția antrenorului Victor Ioniță. În încercarea de a-i transmite puțină agresivitate, Ioniță a avut un mesaj cât se poate de convingător: „Tu nu apuci să lovești o minge! Agită-te, sari, țopăie, fără orice, numai mișcă-te! Nu trebuie să stai pasivă, nu ești nici la 40% din potențial”.

Indicațiile apăsate ale antrenorului, venite la 1-6, 1-2, nu au avut ecou și în jocul Soranei, care a continuat să facă greșeli și să fie oarecum statică. Astfel, după câteva zile foarte bune la Dubai, Cîrstea a rămas cu 100 de puncte WTA și un premiu de 34.891 dolari. Victoriile cu Errani și Vinci nu o ajută însă să urce și în clasamentul WTA. Sorana se menține pe locul 27 în ierarhia mondială.

Publicat: 20 02. 2014, 16:02
Actualizat: 20 02. 2014, 16:23