Sorana Cîrstea a ratat șansa de a ajunge în optimi la Australian Open. Românca a fost învinsă în turul III la Melbourne de Sara Errani, în 3 seturi, scor 7-6, 0-6, 2-6.
După ce a câștigat primul set la tie-break (8-6), Sorana le-a cedat inexplicabil pe următoarele două, reușind să își adjudece doar două game-uri până la finalul întâlnirii care a durat 2 ore și 27 de minute.
Accidentată la spate, Sori a făcut apoi o serie de greșeli neforțate (54), care au dezechilibrat total întâlnirea și au înclinat balanța în favoarea italiencei.
În urma eliminării Soranei, niciun sportiv din România nu se mai află pe tabloul de simplu la Australian Open.
Prin accederea în turul trei, Cîrstea și-a asigurat un cec în valoare de 54.625 de dolari australieni (circa 44.300 de euro) și 100 de puncte WTA.
7 duble greșeli a făcut Sorana, față de doar două ale Sarei Errani
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER