Sorana s-a calificat în turul trei la Cincinnati
Jucătoarea Sorana Cârstea s-a calificat, miercuri, în turul trei al turneului de la Cincinnati, dotat cu premii în valoare totală de două milioane de dolari, după ce a învins-o, cu scorul de 6-3, 6-2, pe sportiva germană Anna-Lena Groenefeld.
Pentru această performanță, Cârstea va primi 20.000 de dolari și 110 puncte WTA.
Jucătoarea română, numărul 24 WTA, o va întâlni în optimile de finală ale turneului american pe rusoaica Elena Dementieva, a patra favorită și numărul 4 WTA.
Cele două sportive s-au mai întâlnit de două ori până acum și de fiecare dată a câștigat Dementieva: scoruri 6-2, 6-2, la turneul din Luxembourg și 6-2, 6-4, la S’Hertogenbosch, ambele partide disputându-se în 2008.