Sorana și extraterestrul!** Românca a fost la antrenamentul Barcelonei și nu a ratat ocazia să se pozeze cu starul Lionel Messi

Sorana Cîrstea a fost impresionată de starurile Barcelonei, la vizita de acum două săptămâni de la antrenamentul catalanilor, dar a plecat fără autografe. A ținut cont de faptul că fratele ei este fan Real, astfel că s-a mulțumit doar cu fotografii cu Messi, Xavi și ceilalți jucători ai Barçei.

Prezentă la Centrul Național de Tenis, unde în aceste zile se desfășoară turneul Dr. Oetker Junior Trophy, Sorana Cîrstea a dat detalii după întâlnirea pe care a avut-o cu fotbaliștii lui Guardiona. La Barcelona, românca a fost și cap de afiș al turneului. „Gazdele m-au surprins, mi-au cerut doar să ne vedem la 10:00 în fața hotelului. La întâlnire mi s-a spus că voi merge la antrenamentul Barcelonei și îi voi vedea pe toți jucătorii. I-am cunoscut pe Messi, Xavi, Pigue, Puyol, toată echipa. Sunt niște persoane extraordinare, marii campioni sunt persoane adevărate și în afară, și în teren. Am rămas plăcut surprinsă cât de normali și de modești sunt. Am vorbit cu ei și erau chiar foarte relaxați”, a povestit Sorana.  

Nr. 40 în WTA nu a luat însă autografe de la catalani, ci doar a făcut poze. „Fratele meu ține cu Real și am zis că mai bine nu. Am făcut, în schimb, fotografii”, a mai spus Cîrstea.

Publicat: 25 04. 2012, 08:11
Actualizat: 25 04. 2012, 08:12