Spania a câștigat a treia „Salatieră” din istorie

După patru ani, spaniolii sunt din nou în topul tenisului mondial. 2000, 2004 și 2008 sunt anii în care ibericii și-au trecut în cont Cupa Davis. Ultima victimă a toreadorilor, Argentina.

În condițiile în care ibericii nu puteau conta pe numărul 1 mondial, Rafael Nadal, misiunea europenilor pe tărâmul argentinian părea a fi una dificilă. Spaniolii nu au ținut cont că le lipsește liderul, iar la sfârșitul zilei a doua conduceau cu 2-1. Punctul decisiv a fost obținut de Fernando Verdasco, care a trecut după un meci echlibrat, cu scorul de 6-3, 6-7 (3), 4-6, 6-3, 6-1, de reprezentantul gazdelor, Jose Acasuso. A fost punctul ce i-a aruncat pe spanioli în pragul extazului. Au făcut 3-1 la general, au pus mâna pe „Salatieră“ și au respectat „promisiunea electorală”. O dată la patru ani, ei câștigă mandatul în Cupa Davis. Presa spaniolă a salutat victoria favoriților. „Invincibila armada spaniolă s-a impus pentru prima dată în exterior, la capătul unei finale pasionante”, a notat As. „Miracol spaniol”, a precizat la rândul său „El Mundo”, care laudă prestația ibericilor, în absența lui Rafael Nadal și a lipsei de formă al lui David Ferrer.


"Băieții lui Emilio Sanchez (căpitanul Spaniei) au redus la tăcere vulcanicul public argentinian și au câștigat această incredibilă finală"
– Cotidianul Marca

4 ore a durat partida dintre Fernando Verdasco și Jose Acasuso, în urma căreia Spania a câștigat „Salatiera de Argint“

Publicat: 25 11. 2008, 08:53
Actualizat: 25 11. 2008, 09:05