SPECIAL | „A avut, întotdeauna, etica muncii”. Schiță de portret făcut Irinei Begu, care debutează, marți, la Roland Garros. Are atuurile unei echipe bune de fotbal

Irina Begu nu mai intră pe lista capilor de serie la turneele de Mare Șlem de la Australian Open 2017. Este aproape, însă nu acolo. „Diferența de cinci-șase locuri, de puncte – mi se pare insignifiantă. Sunt lucruri foarte bune pe care Irina le-a făcut, sunt lucruri la care trebuie să se îmbunătățească. Per total, părerea mea este că, atâta timp cât muncește și își dă șanse, poate bate la porțile succesului”, afirmă pentru ProSport Artemon Apostu Efremov, antrenorul jucătoarei de pe locul 40 WTA.

Chiar dacă nu se mai bucură de privilegiile unui cap de serie, tragerea la sorți de la Paris i-a rezervat Irinei o adversară abordabilă pentru primul tur – Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia, locul 77 WTA). Schmiedlova conduce, într-adevăr, în palmaresul direct, 3-1, însă românca, bine echipată pentru jocul pe zgură, are argumente pentru accederea în turul doi.

Irina a avut, întotdeauna, etica muncii. Și-a păstrat-o și muncește foarte bine. Trage la antrenamente. Sunt momente în care gestionează mai bine situațiile – gen meciul cu Ostapenko de la Madrid, un meci foarte bun, dar sunt și momente în care nu reușește să o facă atât de bine – să spunem, poate, setul doi cu Șarapova, tot de la Madrid. Tenisul este despre progres, iar în momentul în care ai jucători ca Federer, care progresează la aproape 37 de ani, lucrurile sunt în continuă mișcare„, declară în continuare Artemon Apostu Efremov, pentru ProSport.


Irina Begu, la finalul unui antrenament cu Simona Halep, la Paris. Foto: Cezara Paraschiv

Înaintea meciului direct, Maria Șarapova i-a făcut o caracterizare neobișnuită Irinei Begu – big hitter, cu serviciu puternic. Antrenorul bucureștencei în vârstă de 27 de ani explică. „Atunci când lovește într-adevăr, Irina o face foarte bine. Ideea este însă să reușească să se pună în această zonă cât mai des posibil. Pentru ea, partea bună este că poate face foarte bine atât faza defensivă, cât și faza ofensivă, are un joc variat și, atunci, este o chestiune de alegere a tacticii pe care o face și de a pune pe teren ceea ce este benefic în acel moment în meci”. Irina are, astfel, momente în joc în care arată exact așa cum a descris-o Șarapova, însă, principala sa calitate rămâne aceea a adaptabilității. „Irina se poate mula mai bine pe diferite stiluri de joc, însă trebuie să își păstreze armele ei”, afirmă Artemon Apostu Efremov.

  • Irina Begu va evolua pe Terenul 4, după încheierea unui meci de pe tabloul de dublu masculin.
Publicat: 29 05. 2018, 08:06
Actualizat: 29 05. 2018, 08:07