SPECIAL | A înfipt un cuțit în rana tenisului românesc. Sportul alb face cunoștință cu un alt junior cu potențial născut în România. Să-l cunoaștem pe Stefan Leustian!

  • „Am ajuns la o realitate. Nu este o zi tristă… asta este realitatea”, a fost una dintre concluziile lui Ion Țiriac, miercuri, la conferința de presă în care, pe rând, și el, și Enoiu, și Năstase au spus „este ultima ediție de BRD Năstase Țiriac Trophy”.

În ziua în care România a aflat că va pierde turneul ATP de la București, acesta fiind scos la vânzare de Ion Țiriac, după ce încercările repetate de a atrage investiții în infrastructură au eșuat, iar ediția 2016 a ajuns în situația de a se desfășura în modul „supraviețuire” și cu pretenții doar de „condiții decente”, pe un Central improvizat pe locul a două terenuri învecinate foarte familiare pasionaților de tenis, sportul alb oferă încă o mostră amară a realității românești: tennisrecruiting.net a prezentat profilul lui Stefan Leustian. Un talent românesc șlefuit de americani.

Al doilea cel mai prestigios turneu de juniori din lume a fost câștigat la începutul acestui an, la masculin, de un puști talentat, de 14 ani, născut în România, dar care a luat drumul Americii. Derulând filmul cu doar trei luni în urmă, regăsim o situație identică la Orange Bowl, supranumit „Mondialul Juniorilor”: în decembrie, succesul se înregistra în concursul individual feminin, la categoria U16, acolo unde triumfa o puștoaică talentată, de 15 ani, născută în România, dar care a luat drumul Canadei – Bianca Andreescu.

  • Printre câștigătorii Petits As se numără: Rafael Nadal (2000), Richard Gasquet (1999), Michael Chang (1986) – la masculin, Dinara Safina (2000), Kim Clijsters (1997), Anna Kournikova (1994), Martina Hingis (1992) – la feminin.

Protagonistul zilei a impresionat în Franța, de la Tarbes, în turneul Petits As, la finalul lunii ianuarie. Stefan Leustian. Pe documentele oficiale, este american. În relatările despre rezultatul turneului, este „nord-californian”, S-a născut însă în România, în urmă cu 14 ani. Vorbește limba română și, potrivit unui interviu realizat după succesul din Franța, de o jurnalistă a site-ului tennisrecruiting.net, vizitele în România sunt destul de dese.

 

Favorit opt la Petits As, Leustian a câștigat autoritar finala, 6-1, 6-2, în fața croatului Borna Devald. „Leustian a strălucit în lumina reflectoarelor, mai ales în semifinală, în momentul în care condus cu un set la zero, în fața unui jucător francez, campion în urmă cu o săptămână la Bolton”, în turneul Nike International, notează același site tennisrecruiting.n

„Eu sunt individul care se lamentează mereu pe teren”

Am lucrat mereu foarte mult la atitudine, la menținerea unei stări mentale pozitive. Antrenorul meu, Andy Brandi, m-a forțat mereu să fiu calm. Eu sunt individul care se lamentează mereu pe teren. El este genul care spune – dai de două ori, ai plecat acasă. Deci dacă mă plâng de două ori, ies din antrenament. Așa că a trebuit să lucrez la partea asta. Așa că acum, îmi este mai ușor să îmi păstrez calmul pe teren și să mă concentrez punct cu punct. Mi-a îndreptat anumite carențe în ceea ce privește serviciul, am lucrat la jocul de picioare și la tranziții„, a povestit Leustian.

„La șapte ani, am jucat primul meu turneu, la categoria până în opt ani, începători, și am câștigat”

Când tata era acasă, juca din când în când tenis, dar nu la modul serios. Tata mi-a dat o rachetă de plastic și o minge de burete, când aveam doi ani, iar eu am început să dau pur și simplu în ea. Eram de neoprit, dădeam în tot ce prindeam. Îmi plăcea. Am ajuns să joc pe un teren de tenis cum trebuie la șase ani, iar antrenorul meu a făcut tenisul distractiv. La șapte ani, am jucat primul meu turneu, la categoria până în opt ani, începători, și am câștigat. Asta m-a ajutat enorm la capitolul încredere, pentru că îmi doream cu adevărat să joc și să câștig. Așa că am continuat să îmi forțez limitele. Tenisul este distractiv, chiar și atunci când nu joci la cel mai bun nivel al tău, atunci când lupți să găsești o cale de a câștiga. Iubesc adversitatea„, a continuat juniorul.

Am fost în România în urmă cu câteva săptămâni. Mergeam an de an acolo, dar acum tenisul are prim-planul. De când am câștigat Petits As, lumea mă știe, iar Federația Română de Tenis m-a invitat să mă antrenez cât timp sunt acolo. M-am pregătit cu antrenorul și cu câțiva prieteni„, a mai completat Stefan Leustian.

Astfel, cel mai reputat turneu din lume, la nivel de juniori și cel mai reputat turneu european al juniorilor, au un numitor comun: succese care ar fi putut fi ale tenisului românesc. Se adaugă povești precum cea a lui Dragoș Mădăraș (18 ani), care de la 1 martie punctează în clasamentele de tenis pentru Suedia, în loc de România.

Publicat: 11 03. 2016, 08:24
Actualizat: 11 03. 2016, 08:25