2017 este al treilea an în care Alexandra Dulgheru a câștigat două titluri în proba de simplu, după 2009 și 2014. Trofeele 12 și 13 au venit însă la nivel ITF 25k – acolo unde bucureșteanca a fost împinsă de o nouă operație la genunchi. S-a impus la Montpellier (în iunie), apoi în Ungaria, la Hodmezovasarhely (la final de august). A noua româncă din clasamentul mondial a oprit revenirea la borna 191 WTA. ProSport vă prezintă o retrospectivă selectivă a anului tennismenei care mânuiește cu egală îndemânare racheta de tenis și creionul la desen: de la săptămâna nebună în care doar a dormit, a jucat și a alergat, la cele patru zile care i s-au imprimat ca un tatuaj direct pe inimă, la Monaco.
Cele mai dulci momente au venit în afara terenului.
Pe teren, după titlul din Ungaria, a urmat o lună de pauză. „Ca Federer„, are puterea să glumească. „Am văzut că funcționează. Mă gândesc că joc bine un turneu-două, fac o pauză, mă mai întorc. De ce nu? Mai glumim și noi. Dar, oricum, e de luat în seamă. Am terminat turneul din Ungaria și am simțit prima data niște dureri un pic mai apăsătoare. Am fost la al doilea turneu din Ungaria, dar nu m-am simțit atât de bine. M-am întors acasă, am făcut niște investigații. Am stat 4-5 zile, spunându-mi că este normal ca după niște meciuri adunate să apară o jenă-două. Apoi, m-am antrenat pentru fiecare dintre cele trei ITF-uri pe care le aveam în program în septembrie. Dar cum mă duceam mai târziu în săptămână și începeam să alerg mai mult sau să joc puncte reveneau durerile astea. A trebuit să fiu un pic mai cerebrală de data asta„, spune Alexandra pentru ProSport.
Medicii spanioli i-au dat o veste bună după. cu un ‘însă’ atașat. „Cartilajul e ok, unde m-am operat. Dar, edemul osos a mai crescut un pic. Ca o vânătaie pe os. Înainte să mă operez, primele senzații au fost de umplutură în genunchi, ca și cum aș fi avut lichid. Asta venea de la edemul osos. Dar, în timp, jucând mult, am jucat pe durerile alea și așa s-a rupt cartilajul. La edemul osos nu ai prea multe de făcut. Este o zonă foarte slab vascularizată și ar trebui ori o pauză, ori magneto-terapie, dar eu am încercat și nu a dat rezultate niciodată. Partea bună e că meniscul e ok, cartilajul e ok”. În final de 2017 și-a făcut revenirea pe hard, după un an și jumătate. Speră la un 2018 în forță.
Cea mai nebună cursă pe 2017. Contrexeville – Paris – București, în luna lui Cuptor
„Da, da, da. Se pare că eu pot să trăiesc liniștită„, glumește Alexandra Dulgheru. „Contrexvile, am pierdut 7-5 în tiebreak decisiv după trei ore și ceva cu Rodina, după care, imediat după meci m-a întrebat supervisorul dacă vreau să ajung la București. Asta însemna că trebuie să mă înscrie prin telefon, să decid în cinci minute. Am vorbit cu antrenorul – hai, ce fac? Ce fac? Am zis că merg – dacă nu pot să joc, asta e. Problema la turneul de la București: că era foarte posibil să nu intru. Am prins calificările printre ultimele. A fost una dintre acele situații în care nu am putut să îmi planific deloc turneul. Am terminat meciul acolo, n-am apucat nici măcar să fac recuperare – după trei ore și de joc… Aș fi avut nevoie de recuperare serioasă. Am făcut bagajul în 20 de minute, le-am aruncat pe toate acolo. De la Contrexeville, ca să ajung la o stație de tren mai importantă – a durat cam o oră. M-au dus până la tren, am luat trenul spre Paris, am dormit la aeroport și a doua zi am luat avionul spre București. Și în ziua respectivă am și jucat meci. M-am culcat pe la 1-2 și după aia, în fiecare zi am dus-o așa. Eram mega-obosită și nu aveam timp de respiro. Nu puteam decât să dorm, că a doua zi iar aveam turneu, meci, oboseală. M-a ajutat fizio foarte mult. Îmi făcea masaj înainte de meci, ceea ce nu fac niciodată. La fiecare meci asta am făcut ca să trec cât de cât peste oboseală. Practic, până după meciul din sferturi, eu nu m-am odihnit propriu-zis. A fost un turneu nebun, dar bun în același timp. După aia, mi-am luat o săptămână de vacanță. Și așa s-a terminat”, deapănă filmul Alexandra și ne ridică mingea la fileu.
Cât îți ia să faci bagajul? Bănuiesc că ești foarte obișnuită… Da, sunt, pentru că acasă bagajul de fapt stă deschis într-o cameră la parter, non-stop. Stă deschis, doar iau lucrurile de care am nevoie, le pun la spălat, când trebuie să plec, doar închid. Niciodată nu e desfăcut complet. Dar, dacă e să îl fac bine, îmi ia cam o oră și jumătate – două. Dacă îmi aleg orice, de la clame la medicamente. Dar pot să îl fac și în jumătate de oră.
Ai plecat la vreun turneu fără lucrurile de care aveai nevoie? De multe ori. Mi s-a întâmplat să uit lucruri și acasă, și la hotel. Mai ales când plec pe grabă, dar dacă am avut noroc, mi-a luat lucrurile altă jucătoare sau mi le-au trimis la alt turneu. Am uitat o dată un aparat foto, niște adidași care îmi plăceau. Foarte des uit încărcătoarele și pijamelele. Am uitat lucruri prin sertare în care nu mă gândeam să mă uit, iar acasă de multe ori uit să îmi iau pijamale. Fac tot bagajul bine și când ajung la turneu îmi dau seama că am uitat să iau pijamale. Dacă e vară, rezolv ușor cu un tricou de bumbac. Dacă e frig, merg la shopping, ceea ce nu mă deranjează (râde).
Pe-o gură de rai: Monaco văzut cu Mariana Simionescu. „Avem fotografie făcută fix în același loc! Balustrada aia, aceeași poză, aceeași poziție – eu și Serena Williams!”
„O conjunctură frumoasă„, începe povestea Alexandra. „Am jucat un ITF în Franța, care era cam la jumătate de oră de Monaco. Am stat la o cunoștință și după ce am pierdut, am rămas patru zile acolo. I-am spus că vreau să merg la Monaco și atunci ea mi-a spus că o sună pe Mariana Simionescu, pentru că – lumea fiind mică! sic! – erau prietene. Cam asta a fost.
Atunci ne-am cunoscut, a fost spontan. Datorită Marianei Simionescu am văzut foarte multe lucruri frumoase în Monaco. Dacă eram de capul meu, nu ar fi fost la fel. Monaco e mic. Am fost undeva, pe o stâncă – de vis – ca în filme. La Eze. Acolo este un oraș medieval, recondiționat. Foarte scump. Este o stâncă, dincolo – prăpastie. Pe această stâncă ascuțită este făcut acest orășel medieval, absolut superb. Nu multă lume ajunge acolo. A fost incredibil. De acolo vezi toată Coasta de Azur. Liniștea de acolo este ceva ce pare ireal. Întâmplător, de curând am văzut că Serena, înainte să nască, s-a tot dus în Franța și la Monaco. Și efectiv – are o poză acolo – se numește Chevre D”Or. Este un hotel foarte cunoscut, exclusivist. Avem fotografie făcută fix în același loc! Balustrada aia, aceeași poză, aceeași poziție – chiar mă gândeam – eu și Serena Williams!„, povestește în ritm alert Alexandra,
„A fost o experiență de neuitat, mai ales că de puține ori am timp să vizitez. De atâtea ori fusesem prin zonă, dar niciodată în Monaco. Am rămas impresionată. În circuitul feminin există doar un ITF în apropiere de Monaco, avusesem de vreo cinci-șase ori șansa de a merge acolo, dar nu am mers. Îi mulțumesc din sulfet – m-a dus în niște locuri în care îmi doream nespus să merg, care sunt neapărat de văzut și mi-a fost și un mic ghid. Mi-a povestit tot ce e pe acolo. Am văzut în primul rând clubul de tenis – o superbitate. Este mult mai mare decât am crezut. Totul acolo este de la opulent în sus. Am văzut Cazinoul, am văzut Palatul Principelui. Patru zile la rând m-am dus în Monaco. Așa am apucat să văd foarte multe chestii mișto. Mi-am și zis – prima dată, am avut și eu timp să fiu turist. Cu siguranță nu o să uit. A fost una dintre cele mai frumoase deplasări. Îmi mai arăta – uite în locul ăla am stat eu cu Bjorn, în locul ăla a stat domnul Țiriac. Foarte mișto. Ceea ce nu îmi dădeam seama din afară – credeam că el este foarte rece. M-a surprins să aflu din povestirile dânsei că este un tip foarte cald, dacă îl cunoști și stai cu el. Vorbește foarte mult, este foarte jovial – contrar aparențelor. Mi-a vorbit foarte frumos de el„, mai spune Alexandra Dulgheru.
Pentru că filmul de sport al anului, cel cu Borg și McEnroe, care spune povestea de dragoste dintre Bjorn Borg și Mariana Simionescu… Ți s-a întâmplat ceva similar – să se aprindă o scânteie cu un coleg de circuit? Nu pot să zic că nu mi-a plăcut de nimeni. Dar nu am făcut niciodată nimic. Eram prea preocupată de ceea ce aveam de făcut. Nu am avut nici timp, nici interes. Mintea mea era pe altă frecvență. Dacă se întâmplă, de ce nu? Asta viața decide – trebuie să vină de la sine.
Povești cu Ostapenko
Deși a înșirat accidentările ca mărgelele pe ață și a fost nevoită să tot dea restart carierei, deși Larisa Iordache, înainte de a împlini 20 de ani a ratat două sezoane și două competiții majore întoarsă de pe saltea de accidentări, iar Simona Halep s-a lovit de trei ori ca de zid de jucătoare într-o formă cum nu mai arătaseră vreodată, ratând pentru moment numărul unu mondial, Alexandra nu vrea să pună egal între români și ghinion. În schimb, vorbește despre Jelena Ostapenko, explicând ceea ce mulți nu au înțeles în finala de la Roland Garros cu Simona Halep.
„M-am antrenat cu Ostapenko, știu cât de tare lovește. Să îți dau un exemplu: la un moment dat, jucam niște puncte de antrenament. Aveam 4-4. Ei, de acolo, eu, efectiv, doar stăteam pe teren. Ea făcea punctele, ea greșea. Când îți făcea punct – nu le vedeai, când greșea, greșea mingi relativ banale. Când o jucătoare lovește atât de tare cred că cheia nu este să lovești tu mai tare, în niciun caz – doar dacă te numești Serena Williams sau dacă stilul tău de joc este așa. Dacă nu – faci ce a făcut Simona la Beijing – te miști foarte bine și când a avut oportunitatea, a preluat ea controlul și a dictat. Dar, dacă încerci să dai tu mai tare, cu siguranță o să greșești. Cred că Simona a știut ce are de făcut și la Paris, dar la Beijing i-a ieșit un pic mai bine, a fost mai tare, iar Ostapenko a greșit mai mult. Dar, în ciuda scorului de acolo, meciul ăla mi s-a părut și el mult mai greu. Cred că Simona și-ar fi dorit mai mult să câștige la Roland Garros, dar important este că unul dintre visele ei s-a împlinit. Merita această poziție. Rămâne să muncească în continuare ca să își îndeplinească celălalt vis„, spune Alexandra Dulgheru.
Deja-vu: România – Canada în Fed Cup
Protagonistă în saga refuzului strângerii de mână cu Eugenie Bouchard, Alexandra Dulgheru a tresărit când a auzit că echipa noastră va juca din nou împotriva lui Genie&Co în 2018. „Normal că primul gând a fost la Bouchard. Cred că România are o echipă mult mai bună decât Canada în momentul ăsta și ar trebui să câștigăm. Noi avem fete mai bune, indiferent de ce formă arată ea. Eu nu cred că voi juca, avem fete mai bine clasate, nu cred că pot fi nici măcar rezervă. Nu mă miră faptul că toată lumea a reacționat atunci, pentru că așa ceva nu se face. Mai ales fiind televizat, este total aiurea. Ok, e o tipă mai specială, este principiul ei, dar nu este un principiu corect în sport. Cu siguranță or să o întrebe, dar nu cred că va mai face așa ceva. Cred că a învățat lecția și cred că nu este bine pentru ea să mai apară un nou scandal. Ea vrea să pară că nu a interesat-o, dar sunt sigură că a fost afectată. Am jucat după aceea, a fost ok – chiar a postat pe profilul ei că – uite, suntem prietene. Bine – prietene – ca idee. Eu nu am purtat pică niciodată. Dar ea are momente când mă salută, are momente câ nu salută pe nimeni și este în lumea ei. Cum are ea chef„, spune Alexandra.
Dulgheru trage linie unui an cu bune, cu rele, cu de toate – cum s-a obițnuit. „Să începi de la 700 (n.r. – luna martie), să ajungi 190 – nu e rău deloc pentru primul an de revenire. Ar fi fost mai bine să nu am pauză… dar am învățat că dacă mă opresc la timp și încerc să tratez, e mult mai bine, e mai ușor la revenire. Mi-ar fi părut mai rău să forțez iar, să joc pe dureri și să stau aiurea două-trei luni pentru că am forțat. Am avut și momente de durere mai intensă la picior, pe care am tratat-o cu injecții, dar sper să fie bine„, conchide Alexandra, care visează la Top 10.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER