SPECIAL | Când arbitrii ucid meciurile de tenis. Opt prestații lamentabile din partea arbitrilor de scaun care au pătat „sportul alb”

SPECIAL | Când arbitrii ucid meciurile de tenis. Opt prestații lamentabile din partea arbitrilor de scaun care au pătat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Arbitrii strică și meciuri de tenis, nu doar de fotbal. Dacă în sportul rege, arbitrii sunt acuzați că au decis sferturile Ligii Campionilor în acest sezon, iar greșelile din competițiile interne sunt semnalate constant, tenisul își arată și el vulnerabilitățile în fața acestui tip de probleme.

Startul sezonului de zgură a avut deja parte de câteva situații controversate. Românii au contestat vehement deciziile arbitrului delegat de ITF la partida de Fed Cup cu Marea Britanie, care a dictat printre altele întreruperea meciului Soranei Cîrstea cu Johanna Konta și i-a permis britanicei vizita la vestiare într-un moment în care „Sori” domina jocul. La Masters-ul de la Monte Carlo, Cedric Mourier a ucis pur și simplu semifinala dintre Rafael Nadal și David Goffin, cu un overrule aiurea dat din scaun, urmat de o eroare la fel de mare la identificarea corectă a urmei mingii: fanii din tribună nu s-au mai bucurat de partidă, iar restul meciului, de la jumătatea setului unu, a avut parte de o atmosferă ca de procesiune. În fine, la Stuttgart, Mariana Alves a fost lăudată de unii pentru că a sancționat tragerile de timp ale Laurei Siegemund, în finala cu Mladenovic, oferind punct de penalizare în game-ul în care favorita gazdelor servea la 5-4 în decisiv pentru titlu, și contestată de alții pentru că ar fi reacționat prea târziu, în condițiile în care statistica arată că Siegemund a depășit cele 20 de secunde alocate pentru a relua jocul în 91% dintre puncte.

ProSport vă prezintă un Top 10 al celor mai mari gafe ale arbitrilor de scaun, care au avut un impact uriaș asupra rezultatului meciului aflat în desfășurare.

2017: Masters-ul de la Monte Carlo, semifinală. Cedric Mourier i-a refuzat lui Goffin game-ul de 4-2 în fața lui Rafael Nadal

Semifinala Nadal – Goffin a început cum nu se putea mai spectaculos, cu schimburi antrenante și un break timpuriu în contul belgianului, care ar fi trebuit să asigure un duel memorabil între cei doi jucători. Meciul va rămâne pe retina fanilor, însă doar pentru că Cedric Mourier a greșit flagrant și a schimbat cursul partidei. Goffin a câștigat pe teren, după o eroare neforțată a lui Rafael Nadal, game-ul de 4-2. Spaniolul nu a contestat anunțul de la linie, însă Mourier s-a sesizat din scaun, a schimbat decizia colegului său, iar când Goffin i-a cerut să coboare pentru a verifica urma de pe zgură, francezul s-a îndreptat spre o urmă a unei mingi anterioare. Mourier a decis rejucarea punctului, iar game-ul s-a transformat într-un maraton de 22 de puncte, care i-a revenit spaniolului. În loc de 4-2 pentru Goffin, tabela a arătat 3-3, iar publicul a întâmpinat mai întâi cu huiduieli punctele, apoi a adoptat o atitudine glacială față de tot ceea ce se întâmpla pe teren. Nadal a mai cedat un singur game până la finalul meciului.

2015: Indian Wells, primul tur. Ali Nili nu a văzut că mingea a lovit mai întâi terenul lui Lin Zhu și abia apoi a ricoșat pe partea adversarei acesteia, Francesca Schiavone

Francesca Schiavone a pierdut nemeritat setul doi al partidei cu Zhu: cu avantaj de 1-0 pe tabelă, italianca avea probleme în manșa secundă, la 3-5 și 15-40 pe propriul serviciu. Cu toate acestea, arbitrul a decis prematur că jucătoarele trebuie să se pregătească pentru un al treilea set: scurta pusă de Schiavone a prins-o pe picior greșit pe Zhu, asiatica a ajuns în ultimul moment la minge, însă nu a returnat corect – mingea sa atingând mai întâi terenul ei și abia apoi ricoșând peste fileu, în terenul Francescăi. Italianca a pierdut partida.

2014: Cincinnati, primul tur. Richard Haigh acuzat de Sara Errani: „ai greșit de două ori”, în meciul cu Yanina Wickmayer

Sara Errani a contestat vehement intervenția centralului care a anunțat „out” la serviciul trimis pe latura cea mai îndepărtată față de scaun a terenului. Reluarea video i-a dat dreptate itaiencei, care însă a pierdut un nou argument cu arbitrul: acesta a decis rejucarea punctului, deși Errani ar fi vrut avantaj pe tabelă, argumentând că adversara sa apucase să lovească returul înainte de anunțul din scaun, iar mingea lui Wickmayer nu prinsese terenul. „Greșești de două ori”, i-a spus Errani lui Haigh. Totuși, italianca a depășit momentul și a reușit să câștige partida.

2013: Roma, șaisprezecimi. Troicki a luat camera de filmat să le arate telespectatorilor că Cedric Mourier a greșit

Cedric Mourie a dictat din scaun „minge afară”, Troicki a cerut verificarea mingii, iar în momentul în care arbitrul a anunțat că își menține decizia, sârbul a sărit înnebunit fileul pentru a-i arăta acestuia că nu are dreptate. Troicki i-a reproșat arbitrului că, de fapt, este încăpățânat și refuză să își recunoască greșeala. Răfuiala nu i-a priit, întrucât meciul a continuat să curgă în favoarea letonului Ernest Gulbis.

2013: Masters-ul din Canada, optimi de finală. Mohamed Lahyani i-a facilitat victoria în minimum de seturi lui Milos Raonic, în fața lui Juan Martin del Potro

La Rogers Cup, unul dintre cei mai iubiți arbitri a gafat teribil: nu a văzut că Milos Raonic nu s-a oprit la timp și a atins fileul, la câțiva centimetri de scaunul său, înainte ca punctul să se fi încheiat. Lahyani i-a acordat punctul canadianului, la egalitate, în momentul în care Del Potro servea pentru a face 5-3 și pentru a se apropia la un game de trimiterea meciului în set decisiv. Într-un duel extrem de echilibrat între doi jucători cu servicii uriașe și foarte puține oportunități de break, argentinianul a văzut pe ecranele uriașe din arenă reluarea punctului, la fel și arbitrul, însă Lahyani nu a putut schimba decizia, singurul care ar fi putut întoarce soarta punctului fiind Raonic. Dar, canadianul nu și-a recunoscut greșeala, a profitat de neatenția arbitrului, a valorificat mingea de break și a lansat o serie de partru game-uri câștigate consecutiv, care i-a asigurat și victoria în meci. La conferința de presă ulterioară partidei, Raonic a declarat relaxat: „am avut noroc pentru că arbitrul nu a văzut. Dar cine ar fi cedat punctul în situația în care mă aflam eu, în condițiile în care îmi putea aduce break-ul?„.

2005: Bucharest Open, turul 2. Vlad Zdrențu a anunțat victoria lui Crivoi, în fața lui Florent Serra

Cosmin Hodor, directorul BRD Năstase-Țiriac Trophy, a oferit, pe pagina de Facebook, o scurtă retrospectivă a celor 23 de ani de turneu bucureștean, în săptămâna în care capitala României ar fi trebuit să organizeze ediția 2017, dacă nu ar fi cedat locul în calendar în favoarea Budapestei, din cauza lipsei unei arene corespunzătoare pentru tenis. Hodor vorbește despre un caz incredibil, din 2005: arbitrul a anunțat, în turul doi, victoria lui Victor Crivoi în fața lui Florent Serra, însă a revenit asupra unei decizii de la linie, schimbând verdictul în punct pierdut pentru român. Astfel, Crivoi a fost ca și „întors de la vestiare” și a pierdut până la urmă partida, în set decisiv.

2004: US Open, sfert de finală. Mariana Alves a greșit într-o singură direcție în semifinala Capriati – Serena Williams

Prestația Marianei Alves în sferturile de finală i-a determinat pe oficialii americani să o țină pe bară până la finalul turneului. Într-o perioadă în care reluările video nu erau disponibile pe arenele de tenis, arbitra de scaun a întors decizii perfect corecte de la linie și a stricat un meci și așa tensionat, între două americance. Mezina Williams a primit o scrisoare oficială prin care USTA și-a prezentat scuzele pentru erorile arbitrei delegate la meci și care au contribuit la victoria lui Jennifer Capriati în ultimul meci direct cu Serena.

1979: US Open. Meciul în care arbitrul și-a ieșit din minți. Frank Hammond l-a descalificat pe Ilie Năstase și a fost trimis în tribună de fani cu huiduieli și sticle goale

Duelul dintre cei doi mari „nebuni” și „indisciplinați” ai tenisului, Ilie Năstase și John McEnroe, de la ediția 1979 a US Open-ului este unul dintre cele mai ciudate episoade din sportul mondial. Un reputat arbitru american, Frank Hammond, și-a pierdut cumpătul și a intrat în clinciurile inițiate de român. Arbitrul a întreținut disputa verbală cu Năstase, i-a acordat punct de penalizare și mai apoi chiar joc de penalizare. Hammond a mers până într-acolo încât a anunțat descalificarea lui Ilie Năstase, însă reacția violentă a spectatorilor, care și-au însoțit huiduielile cu o ploaie de obiecte aruncate spre teren, au determinat înlocuirea arbitrului din New York  Partida s-a reluat, McEnroe a obținut victoria pe teren, dar ulterior, arbitrul a renunțat la cariera de oficial în circuit, preferând să se pensioneze.

 

de Cezara Paraschiv

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Gigantul german care plănuia o investiție de 500 de milioane de euro în România se retrage. Toți angajații vor fi concediați
Gigantul german care plănuia o investiție de 500 de milioane de euro în România se retrage. Toți angajații vor fi…
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Final pentru Călin Georgescu. Turul 2 înapoi nu mai e posibil! Nu se mai poate face nimic
Final pentru Călin Georgescu. Turul 2 înapoi nu mai e posibil! Nu se mai poate face nimic
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
×