SPECIAL | Cum își pierde tenisul românesc valorile. Dragoș Mădăraș a jucat primul meci pentru Suedia! „Nimeni din Federație nu a încercat să mă convingă să mă răzgândesc”
Tenisul masculin românesc acuză o lipsă de tinere speranțe, iar această criză este adâncită de o nouă veste dezolantă.
Pe fondul condițiilor dure din România, există șanse ca în viitor să asistăm, în loc de „nașterea” noului Ilie Năstase, la apariția unui Bjorn Borg al erei moderne din ATP. Dragoș Mădăraș (18 ani), văzut drept unul dintre cei mai promițători tineri tenismeni români, reprezintă Suedia începând din luna martie!
Mădăraș a câștigat primul meci jucat în calitate de tenismen suedez
Mădăraș, care a reușit rezultate notabile sub culorile României, în turneele ITF, a obținut cetățenia suedeză în 2016. Sportivul clasat pe locul 981 ATP și-a motivat alegerea, spunând că într-o țară străină dispune de mai multe avantaje pentru a deveni un jucător important în circuitul mondial. Dragoș locuiește de 4 ani în Scandinavia, iar în week-end și-a îndeplinit visul de a reprezenta Suedia într-un meci oficial.
El a jucat primul meci din postura de sportiv suedez, situație care se pare că l-a și ambiționat. Mădăraș a câștigat în primul tur al calificărilor de la Jonkoping (Suedia), turneu Challenger dotat cu 42.500 de euro, trecând de un alt sportiv local, Christian Samuelsson (1186 ATP), scor 6-3, 6-4. Dragoș a cedat greu în manșa secundă a calificărilor, pierzând un meci extrem de disputat, cotntra unui jucător mai bine clasat cu 731 de locuri, Constant Lestienne (Franța, 250 ATP), scor 6-4, 3-6, 3-6.
Căpitanul naționalei de Cupa Davis a Suediei: „E un tânăr grozav, cu o carieră promițătoare”
Dragoș Mădăraș a reușit să surprindă pe toată lumea în 2015, atunci când a ajuns în finala unui turneu ITF desfășurat în Suedia, la abia a doua participare a sa într-o competiție rezervată seniorilor. Jucătorul născut la Deva este apreciat de oamenii de tenis din Suedia, iar declarația antrenorului echipei naționale de Cupa Davis reprezintă o dovadă în acest sens: „Este un lucru bun pentru tenisul suedez și mă bucur, în special, pentru Dragoș. El este alături de noi de ceva mai mult timp, a fost cu noi în câteva stagii de pregătire, dar acum totul este oficial. Este un tânăr grozav, dedicat tenisului și cu o carieră promițătoare”, a spus Fredrik Rosengren în presa din Suedia.
Dragoș Mădăraș a participat la ediția din 2015 a turneului de Grand Slam de la Roland Garros, trecând de tururile de calificare în proba dedicată juniorilor.
Dragoș a vorbit pentru ProSport: „În Suedia ai mai multe șanse pentru a deveni un jucător de top”
Mădăraș le-a dezvăluit jurnliștilor suedezi că și-a fixat ca obiectiv pe termen lung o convocare în naționala de Cupa Davis a Suediei. Dragoș a vorbit și pentru ProSport înaintea obținerii cetățeniei suedeze, spunând că a grăbit cât de mult respectivul proces: „M-am mutat de patru ani în Suedia cu toată familia, locuim toți acolo. Mă antrenez în Suedia, ce să zic, e mult mai bine. Ai mai multe șanse și avantaje pentru a deveni un jucător de top. În mod normal, ca să primesc pașaport trebuie să stau cinci ani în Suedia. Eu am stat doar trei ani, dar managerul meu, Erik Ullsten, încearcă să-mi obțină pașaportul cât mai repede posibil. Nimeni de la Federația din România nu a încercat să mă convingă să mă răzgândesc”.
Problemele structurale ale tenisului românesc au făcut ca o altă tânără speranță să schimbe recent tricolorul cu steagul altei țări. Sabina Dădaciu (14 ani), câștigătoare a Mastersului de juniori al României și finalistă a Campionatului Național U12, a ales să joace pentru SUA începând din anul 2015.