SPECIAL | Lunga călătorie a Mihaelei Buzărnescu. De la numărul unu mondial ca junioară, în top 100 după 13 ani de chinuri și întrebări prin ITF-uri, până înapoi în afara primei sute, după 93 de săptămâni

SPECIAL | Lunga călătorie a Mihaelei Buzărnescu. De la numărul unu mondial ca junioară, în top 100 după 13 ani de chinuri și întrebări prin ITF-uri, până  înapoi în afara primei sute, după 93 de săptămâni
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe 16 octombrie 2017, Mihaela Buzărnescu scria istorie în WTA, devenind, la 29 de ani, cea mai vârstnică sportivă care sparge barierele primei sute mondiale. După 93 de săptămâni neîntrerupte în prima sută mondială, Mihaela va trece dincolo de limita la care se consideră că tenisul este măcar un sport din care să îți scoți banii investiți în turnee, cu o prăbușire de 66 de poziții, după ce punctele victoriei din 2018 de la San Jose vor fi scoase din clasament – 2019 aducându-i Mihaelei o eliminare dură în primul tur, cu doar patru game-uri câștigate în fața Kasatkinei.

Traiectoria carierei Mihaelei Buzărnescu nu a avansat cum ar fi prevăzut orice fin observator al tenisului când Miki, ca junioară, ajungea pe prima poziție în lume, duelându-se aprig cu o anume daneză, Caroline Wozniacki. Mihaela a avut mereu atuul important de a fi stângace, pe deasupra o stângace agresivă, care iubea să facă punctele, să ia jocul în plin, însă, cu accidentări, lipsă de finanțe și o fragilitate fizică dublată de dubii și demoni de ordin mental, s-a rătăcit pe aleile micilor turnee ITF, acolo unde cele 15 trofee câștigate doar la simplu i-au adus prea puține puncte pentru a răzbi. De la primul meci ITF disputat, în 2004, Mihaela a rămas mai mereu în zona Top 400, o medie care ar fi îngropat visele multor sportivi și sportive.

A ajuns la borna 150 WTA în 2011, dar durerile, după două operații nu au dispărut decât în primăvara lui 2017, din senin, în timp ce juca meciuri fără importanță pentru WTA, în liga olandeză. Cu o plasă de siguranță reprezentată de diploma de doctor în sport, a venit o serie impresionantă de 20 de victorii în circuitul ITF în perioada iunie-iulie 2017, care i-a imprimat Mihaelei un avânt care o ducea în scurt timp, în premieră, la 11 ani de la momentul în care câștiga titlul junioarelor la dublu, la US Open, pentru prima dată pe tabloul principal al unui Grand Slam, la senioare. Asta, desigur, tot la New York, ba chiar spre una dintre marile arene ale complexului, pentru o reîntâlnire la cu totul alt nivel cu Wozniacki. A urmat pasul în Top 100, o primă victorie într-un meci versus Top 10 mondial, în februarie 2018, la Jelena Ostapenko.

Cu patru excepții din 44 de săptămâni, traiectoria Mihaelei a mers ascendent în clasamentul mondial, românca alternând momentele de staționare cu urcări de câteva poziții cam de la săptămână la săptămână până în Top 20 (pe 19 martie 2018, Mihaela cobora prima dată o poziție, de pe 38 pe 39, apoi o săptămână mai târziu aluneca pe 40, pentru a-și relua drumul spre vârf pe 30 aprilie 2018, cu poziția 37, iar de alte două ori în mai a pierdut câte o poziție la reactualizări). Pe 6 august a atins maximul său, locul 20 WTA, menținut timp de trei săptămâni.

Chiar când Mihaela se afla în plină ascensiune, când WTA Insider sau New York Times-ul o priveau cu lupa și cu o mirare autentică pe chip, bucureșteanca și povestea ei era privită cu scepticism de voci autorizate din tenis. La ProSport LIVE, după o victorie cu joc de pus în ramă a Mihaelei la Roland Garros, Dumitru Hărădău, director la BRD Bucharest Open se îndoia de profesionalismul din echipa Mihaelei. „O urmăresc cu foarte mare atenție. Anul trecut, WTA a spus că cele mai mari performanțe în tenisul feminin le-au obținut Wozniacki și Buzărnescu, și nu întâmplător. Ce s-a întâmplat în meciul cu Svitolina este incredibil, dar ce s-a întâmplat în meciul cu Keys a arătat că este foarte mult amatorism în jurul ei. Ea face foarte multe lucruri cu calități extraordinare. În momentul în care a început meciul, când televiziunea transmitea intrarea jucătoarelor pe terenul central, Mihaela Buzărnescu era cu doi băieți pe acolo și râdea. Nu! Un mare campion, înainte de a intra într-un meci așa de important pe centralul de la Roland Garros, are lecția foarte bine învățată, stă singur undeva, se adună. În momentul în care tu intri pe teren, trebuie să joci de la prima minge ca și cum ai juca ultima minge a meciului„, suna tirada.

Mihaela Buzărnescu a continuat să dea peste cap prognosticurile și calculele hârtiei până în momentul în care, la Montreal, într-un meci contra Elinei Svitolina – jucătoarea din Top 10 al cărei joc a fost cel mai bine contrat de Miki, câțiva stropi de ploaie au făcut terenul alunecos, arbitra nu a plecat urechea spre cererea româncei de a opri jocul din cauza pericolului, iar, pe fondul acumulării unei oboseli, cu doza de neșansă aferentă, piciorul Mihaelei a alunecat iar glezna a cedat.

Mihaela a insistat, în toate interviurile acordate în pauza competițională de după, că nu are nimic să își reproșeze în ceea ce privește decizia de a juca acel turneu, ori al pregătirii. Pe cât de constantă a fost însă urcarea Mihaelei până la acel punct, pe atât de clară a fost căderea. Finalul de 2018 a fost compromis, cu patru meciuri jucate fără sorți de izbândă în final de an, seria înfrângerilor prelungindu-se până la zece în start de 2019. Buzărnescu a cerut constant răbdare, afectată de ceea ce sesizase clar: „toată lumea îmi numără greșelile„. A durut ratarea șansei primite în Fed Cup, cu trei meciuri de simplu în dubla cu Cehia și Franța, a venit o tiradă și din partea lui Septimiu Frățilă, antrenorul care pusese umărul la construirea succesului Mihaelei Buzărnescu, dar în relația cu care a intervenit o ruptură încă din final de 2018.

Într-un interviu pentru Adevărul, chiar omul despre care, cu câteva luni înainte, Mihaela spunea că a crezut cu tărie în ea, ajutând-o să devină mult mai pozitivă și încrezătoare, făcea mărturisiri dure: „Vreau să spun doar că Mihaela Buzărnescu s-a dus singură spre înfrângeri, nu cu mine! Sincer, după turneul de la Montreal, în care s-a accidentat, eu am prevăzut că nu va urma o etapă bună în cariera ei, dar, având în vedere că nu mai lucram cu ea, n-am avut cum să intervin”, a spus Frățilă pentru Adevărul. Printre altele, fostul ei antrenor dezvăluia că ar fi sesizat că Mihaela ar fi avut deficiențe de vedere, dar că tatăl acesteia, Mihai Buzărnescu, antrenor aproape de-o viață al Mihaelei, i-ar fi interzis să mai poarte lentilele de contact pe care Miki le primise după un consult oftalmologic cerut de Frățilă.

Recuperarea Mihaelei Buzărnescu a decurs anevoios. Cu tentația de a avea acces, în premieră, la tablouri principale precum cele de la Miami sau Indian Wells, Mihaela nu a putut lua o decizie precum Kei Nishikori, care după accidentare a mers de bună voie în circuitul Challenger pentru a aduna meciuri în picioare, victorii și încredere în fața unor adversari de eșalon secund, înainte de a reveni în marile turnee ATP, deși clasamentul nu i-a impus acest auto-exil. Înfrângerile i-au adus și mai multe înfrângeri Mihaelei, acum ajunsă la 22 de meciuri pierdute la simplu și doar 9 victorii pe 2019.

De luni, poziția din clasamentul mondial se va alinia, din păcate, la standardul general al anului 2019. Mihaela va ajunge pe locul 122 în clasamentul mondial, fiind pe 109 în Race. Vestea bună pentru Mihaela este că în următoarele trei luni ar putea strânge puncte și ar putea salva sezonul, ea nemaipunctând decât cu un tur doi la Rogers Cup. Vestea mai puțin bună este însă că, din nou, se vede hățișul des al turneelor ITF, al turneelor mici, cu premii mici și satisfacții mici, iar Mihaela Buzărnescu nu ar fi imposibil să fi revenit, din punct de vedere al cotei de piață și așteptările din jurul fanilor și al Planetei Tenis, la situația mult prea familiară de dinainte de 2017, pe care o descria într-un interviu pentru New York Times, după saltul de-un an din preajma locului 400 la inside Top 100: „doar eu și cei din familia mea mai credeam că pot să ajung aici. Este un miracol ce trăiesc”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×