SPECIAL | Marius Copil și noul său prieten, Thor. Supereroii din camera de joacă și un intersezon de „încărcare”. De ce nu a mai mers la antrenamente cu Federer și cum se pierd cei mai mulți bani în tenis: „Am ajuns rupt, sâmbătă dimineață, la 6:30, cu câteva ore înainte de meci”

SPECIAL | Marius Copil și noul său prieten, Thor. Supereroii din camera de joacă și un intersezon de
  • Publicat:
  • Actualizat:

A început să muște tare, deja începe să lase urme„. Nu este concluzia sezonului 2018 al lui Marius Copil, deși arădeanul chiar a reușit, la 28 ani, să ‘muște’ în premieră din jucători de Top 10, a reușit să facă ‘victime importante în meciuri, a reușit să petreacă vacanța în Top 60 și să atragă privirile asupra sa. Pauza competițională i-a adus un nou companion lui Marius – o zvârlugă pe care a îndrăgit-o instant și care, imediat, a devenit star în postările numărului unu din tenisul masculin românesc, pe rețelele de socializare. Nume de cod: Thor.

Thor este un motan bengalez care l-a ținut la joacă pe Marius după fiecare antrenament din ultimele cinci săptămâni. A intrat „în familie” imediat super-aventura lui Marius de la Basel.

„Simțeam nevoia de a avea încă un suflet în apartament. Așa am început să ne uităm, eu împreună cu prietena mea, după o pisică. Eu îmi doresc foarte mult un câine, dar nu vreau și nu pot să îl țin în apartament, pentru că îmi doresc un ciobănesc german. Strică tot, nu poți să îl ții în apartament. Am stabilit să luăm o pisică. Dar nu am vrut o  pisică normală, foarte blândă și care doarme tot timpul. Am vut o pisică energică, foarte energică. Și am găsit-o: e jumătate pisică sălbatică, jumătate pisică domestică„, povestește Marius Copil, cu un fresh de portocale în față.

A căutat mult această pisică bengaleză. A găsit-o greu, pentru că, a aflat Marius, în București există un singur crescător autorizat de pisici bengaleze. „Acum, ne umple programul – du-l la veterinar, dă-i de mâncare, ia mâncare. Mă joc foarte mult cu el, uneori chiar zici că e câine. Îi arunc șoarecele într-o parte, îl aduce înapoi și fac cestia asta de zeci de ori cu el, până obosește. A început să muște tare, deja începe să lase urme„, râde Marius.

Iată tabloul perfect de vacanță. Sau de intersezon.


Thor cel alintat. Foto: Marius Copil, via Instagram

Roger Federer îi propusese, imedat după finala de la Basel, să se antreneze împreună la Dubai. Planurile s-au schimbat însă,  pentru că Federer și-a luat alături „doi jucători, juniori, cu care a vrut să facă antrenamente – el, singur, ei doi pe aceeași parte. A zis că vrea să se antreneze mai mult așa„. Așa că Marius a avut de făcut o alegere. „Mi-am spus că în condițiile astea nu are rost să plec la Dubai, să cheltui mulți bani pentru a avea, poate, un antrenament cu Federer. Mi-a spus că nu e sigur„, a explicat Copil pentru ProSport. Dezamăgire? „Nu, deloc. Am jucat împotriva lui (n.r. – zâmbește). În trecut am mai bătut mingea cu el, o săptămână întreagă la Halle. Și sper să îl mai întâlnesc în meciuri. Acolo este mai important decât la antrenamente„.

Astfel, Marius Copil a rămas acasă până pe 22 decembrie și s-a îmbarcat în avion, alături de iubita sa, direct cu destinația Doha, acolo unde va petrece Crăciunul, Anul Nou și unde va da și startul oficial sezonului 2019. Motanul Thor rămâne acasă.

Copil 3.0. Ceva nou, ceva vechi, ceva de suflet. „Asta văd și antrenorii, este un lucru foarte bun și îmi place enorm de mult. Plec și eu fericit de la antrenamente. Așteptam declicul”

ProSport l-a prins pe Marius Copil chiar înainte de plecare. De șase ani, Maius Copil folosește același timp de rachetă Tecnifibre. Nici prin gând nu-i trece s-o schimbe. „Mă simt foarte bine, am mai încercat niște rachete, pentru mine, ca să văd dacă este vreo diferență. Dar, de fiecare dată când veneam înapoi la racheta mea mă simțeam foarte bine. Îmi dă o siguranță. Nu am nevoie să schimb racheta”, spune arădeanul descoperit de Ioan Cociuban și, preluat mai apoi, în perioada de început de Adrian Szabo. Alte lucruri s-au schimbat până la momentul în care, ai lui, au trebuit să se organizeze ‘peste noapte’ pentru a ajunge, de urgență, la Basel, pentru a vedea marea finală cu Federer. Fratele lui Marius a zburat din Germania, mama a venit de la Arad, iar tatăl, Jan Copil, fost rugbust și luptător, a zburat cu câțiva prieteni din Budapesta.


Determinare, concentrare, ambiție. Iată câteva cuvinte care îl caracterizează. Foto: Marius Copil, via Facebook

Marius, ce simți că s-a schimbat anul ăsta? La tine – ca om și ca jucător?
Am schimbat multe pe partea mentală. Sunt mult mai calm. Schimbarea mare este la timpul dintre puncte, mă concentrez mult mai mult, iau din trecut ce am făcut bine și nu mă mai enervez, nu mai pierd secunde. Când mă enervez, corpul se crispează, încep să fiu din ce în ce mai ‘tight’. Și așa, timpul dintre puncte este foarte scurt. Am început să folosesc acest timp pentru mine, nu împotriva mea. Vizualizez punctele, știu unde vreau să lovesc fiecare minge. Până acum nu făceam lucrul acesta, nu reușeam să o fac tot timpul. Acum, îmi dau seama și la antrenamente că fiind atent la fiecare lovitură progresez de la antrenament la antrenament. Asta văd și antrenorii, este un lucru foarte bun și îmi place enorm de mult. Plec și eu fericit de la antrenamente. Prin iunie, l-am întâlnit pe Lucian, antrenorul de pregătire fizică. Cu el am început o pregătire fizică mult mai calculată, ca la carte. Își face treaba incredibil, cum nu și-a mai făcut-o nimeni până acum. Până acum, lucram cu oameni care m-au ajutat, dar care, nefiind doar cu mine, lucrau diferit. Acum, am propriul preparator fizic, merge cu mine la toate turneele. A fost o schimbare importantă. Pe partea de tenis – am lucrat bine și cu Andrei Mlendea, am avut un an bunicel, cu prima finală la Sofia. Apoi, au venit niște înfrângeri pe muchie de cuțit, 6-4, 7-5 în decisiv. La Roland Garros am avut 2-0, șansa să închid meciul cu Cecchinato și apoi el face semi…

Cât de mult te-ai gândit la meciul acela de la Roland Garros?
Foarte mult! Foarte mult… Și așteptam declicul. Mi-a fost ciudă pe mine că nu am câștigat meciurile respective, că le-am pierdut. Dar, spre final de an, au început să încline meciurile în partea mea, nu împotriva mea. Mă bucur că a început să vină și la mine victoriile. Sper să continui la nivelul pe care l-am arătat la Basel. Să îmbunătățesc de acolo. Cred că pot să țin nivelul ăsta fără probleme. Andrei Pavel m-a ajutat foarte mult cu detaliile din jocul meu. Sunt lucruri care poate nici nu se văd din exterior. Dar m-a ajutat să fiu mai agresiv, să vreau să termin punctele mai repede și acum reușesc să îmi pun adversarii în difcultate cu anumite mingi cu care înainte nu îi puneam în dificultate.
Acum am o echipă foarte unită, lucrăm bine. Și cu Andrei Mlendea sunt în relații foarte bune, păstrăm legătura. Mă mai ajută cum poate. Chiar mă bucur că îl am alături de mine în continuare.


Marius Copil, în sala de antrenament. Foto: Marius Copil, via Facebook

Spuneai că s-a întors roata. După o serie de înfrângeri a apărut această pantă ascendentă. A fost un mic dezavantaj faptul că, după acel super-rezultat de la Basel, a venit pauza de final de sezon și nu ai avut unde să duci mai departe acel ‘momentum’, cum se spune în tenis?
Nu, treaba asta era planificată: să termin sezonul cât mai repede. Vorbisem cu Lucian de când am început să lucrăm împreună. Mi-a spus – eu nu pot să te încarc acum, pe perioada turneelor. Facem menținere, până când vom avea perioadă de pregătire. Îmi doresc de la tine, dacă poți, să îmi dai cât mai multe săptămâni în perioada de pregătire. Calendarul nostru competițional e foarte lung. Practic, poți să joci până la final de noiembrie. Am decis ca după Basel să îmi iau o săptămână liberă și apoi să încep pregătirea. Am făcut două cicluri de pregătire fizică și m-a ajutat foarte mult. În anul 2018 am jucat vreo 26 de turnee, plus Cupa Davis. Au fost 29 de săptămâni și simțeam nevoia de pauză. Nu pot spune că sunt trist că s-a încheiat anul așa. Ce îmi pare rău: că nu am luat Special la Paris. Puteam să iau, dar a câștigat și Kukushkin, care era clasat cu câteva locuri înaintea mea, așa că a luat el… Nu sunt prea supărat pe chestia asta, mai ales că în finala de la Basel m-a durut puțin piciorul. Cred că a fost mai bine, una peste alta, că nu am forțat.

  • „Special Exempt” este un termen folosit pentru a defini poziția sau pozițiile oferite pe tabloul principal la următorul turneu unui jucător ajuns în fazele finale ale întrecerii din săptămâna în curs, care nu ar mai putea lua parte la calificări. Este un fel de bonus de performanță imediat, dar pentru care jucătorii trebuie să îndeplinească mai multe criterii. Sunt puține la număr și jucătorii eligibili sunt selectați apoi în ordinea din clasamentul mondial.

Ca jucător de tenis, crezi în vorba aceea pe care o au englezii – if it’s meant to happen, it will happen? Crezi în soartă, în destin, că lucrurile se întâmplă atunci când trebuie?
Nu cred în treaba asta. Cred că dacă nu faci ceva… dacă nu muncești și nu te dedici, nu are cum să iasă. Nu mi s-ar părea corect. Eu, care  muncesc de dimineața până seara, iar ziua mi-o dedic și mi-o petrec astfel încât să dau tot ce e mai bun la tenis și fac totul pentru tenis, să fiu depășit de unul care vine și merge doar două ore la antrenament, restul are liber . Nu ar fi corect ca ăla să aibă rezultate mai bune ca mine. De ce să se întâmple la el și la mine nu? Nu prea cred în treaba asta. În schimb, cred că dacă muncești și îți dorești foarte mult, dacă te reglezi cu capul și ai încredere în ceea ce faci și ești sănătos, se poate să îți atingi țelurile.

Când intru la meci nu mă gândesc cum, doar unde vreau să lovesc mingea. Nu mă mai judec. Înainte mă judecam foarte mult. Am pierdut foarte multe meciuri pentru că mă băteam eu singur. Îmi doream foarte mult să câștig, îmi puneam o presiune foarte mare să joc frumos, să se vadă frumos din afară și nu eram cu gândul la ceea ce era de făcut. Mă gândeam extern și asta m-a costat foarte multe meciuri, ani buni, până când mi-am dat eu seama. Mulți oameni îmi spuseseră – vezi că nu faci bine, ar trebui să faci asta și asta. Dar nu am avut încredere în ei, eram încăpățânat, eram convins că eu le știu pe ale mele. Până la urmă, am spus că în omul ăsta (n.r. – Ioan Popoviciu) am încredere și îl las să mă ajute. Mi-am spus – hai să vedem cum este, pentru că, în momentul ăsta, să rămân undeva la locul 120-90, nu-mi convine. Atunci am decis să lucrăm. Cu ideile lui despre cum să gândesc în timpul meciului văd că au început să vină rezultate, văd că pot să bat jucători de Top 10, pot să am încredere în mine. Cred că doar asta era înainte – capul era împotriva mea”
Marius Copil

La Basel, aveai biletele de întoarcere cumpărate?
Nu! Îmi luasem doar ‘one-way‘, pentru că plecasem din Stockholm. Am pierdut, am zis că merg la Basel, dar după Basel nu știam – eram 20 de poziții afară din calificările pentru Paris și am zis că o să văd ce fac. Fratele meu era în Germania, la Munchen, mi-am gândit că poate merg până acolo să îl vizitez. Mă tot gândeam. De aceea, nu aveam bilet luat. Dar îți spun ceva – de multe ori am pățit-o, să rezerv bilet! Înainte, făceam asta – îmi luam bilet dus-întors, pentru că este mai ieftin. Puneam dată de întoarcere cu o marjă, mereu puneam pe la semifinală, nu după primul tur. Dar, dacă nu ajungeam până acolo, schimbam biletele. De multe ori am făcut-o. Și sunt foarte mulți bani pe care noi, jucătorii de tenis, îi pierdem pe schimbatul de bilete. Din păcate, de multe ori ajungem să luăm cele mai scumpe bilete. Le luăm pe moment, când sunt cele mai scumpe, dar asta e. Costuri…

Îți amintești de un moment în care n-ai avut încotro, nu ai reușit să prinzi decât business class, niște bilete exorbitante?
Ce pot să spun sigur este că întotdeauna am avut o problemă din Washington spre Canada. Nu se găsesc bilete! Am pățit-o și anul acesta. Eram la Washington, era vineri de dimineață. La ora 3:00 jucasem cu Murray, încercam să îmi caut un bilet să plec spre Toronto. Nu găseam zbor. Nu se găsea! Pe internet apărea că ar fi locuri disponibile, dar când încercai să cumperi biletul respectiv îmi zicea că nu mai sunt. A trebuit să zbor în alt orș american și norocul meu – a venit un domn din Canada să mă ia. Am mers 5-6 ore cu mașina, am ajuns rupt, sâmbătă dimineață, la 6:30, cu câteva ore înainte de meci. Nu dormisem toată noaptea, eram terminat.

Ce să mai poți să mai și joci?
Pâi… am câștigat primul set, apoi nu am mai putut, eram rupt. Acolo se întâmplă tot timpul. În rest e mai simplu.

Acum, fiind top 100, se schimbă ceva? Știi deja că intri pe anumite tablouri principale. Poți să iei de acum biletele?
Nu se schimbă mare lucru. Îți dau un exemplu – acum sunt intrat la Doha. Doi afară de la Auckland și patru de la Sydney. Îmi iau zbor spre Australia – dar unde îl iau? Apoi, zbor spre Melbourne de la Auckland sau de la Sydney? Da, acum, știind că voi fi pe tablou la Indian Wells și Miami voi putea să îmi iau biletele de avion cu 2-3 săptămâni înainte. Dar de câte ori nu am luat bilete în ultimele ore! Costuri mult mai mari. Doamna care se ocupă de bilete cred că mă și înjură, că sun și seara târziu, dar mă înțelege. Lucărm de foarte mult timp împreună. Deja, când sun, știe la ce se așteaptă. E de la agenție, dar am și numărul privat și pot să o sun și în afara serviciului.

„La Basel, ai mei nu au stat la mine în Player’s Box, pentru că nu mai era loc și nici nu prea îmi doream să vină acolo. Îmi place să am în Player’s Box oamenii din prima zi, până în ultima zi. Nu îmi place să apară fețe noi. Prefer să am un Player’s Box cât mai restrâns  La juniori mai aveam emoții, când ai mei erau în tribună și era o bătălie mai mare – era și mândria părinților în joc. Atunci pot spune că era puțin mai greu, acum nu. Părinții mei vin la toate meciurile de Cupa Davis, m-am obișnuit. Dar nu pot să zic că am avut niciodată o presiune wow din partea lor – cât să nu pot să joc”
Marius Copil

Din acest punct, Marius Copil este decis să ducă povestea mai departe. Cât de departe? Primul obiectiv e Top 50. Apoi, ajunge adânc pe tărâmul supereroilor.

Fan „The Avengers”

Pentru fanii tenisului, jucătorii favoriți sunt supereroi. Iar lui Marius Copil îi plac supereroii, la propriu.

V-ați dat seama de asta, probabil, deja, după numele noului companion al lui Marius. Dar încă nu știți tot.

Dacă în copilărie tresărea urmărind aventurile lui Tom și Jerry, de câțiva ani Marius și-a descoperit pasiunea pentru filme cu supereroi. „În apartamentul meu, mi-am făcut o cameră de joacă și pe toți pereții am o secvență din ‘The Avengers‘, ultimul film. Îi am pe toți pe perete – Thor, Iron Man, Spiderman, Captain America, într-o luptă contra lui Thanos. Nu sunt postere. A venit un băiat super-talentat să îmi picteze peretele, după o poză pe care am ales-o împreună. Era o dorință de mai mult timp, când îmi cumpăr apartament să fac o cameră de joacă, în care să îmi pictez pereții așa cum îmi imaginez„, ne povestește Marius Copil.

Însă chiar dacă acasă l-a ales pe Thor, iar Chris Hemsworth, actorul care îi dă viață inimosului asgard care devine apărător al Pământului a fost protagonistul unei faze viralizate rapid cu Juan Martin del Potro, Marius Copil și-ar pune ca dorință de Crăciun să îl întâlnească într-o bună zi, în vestiarul vreunui turneu de tenis, pe Robert Downey Jr., inconfundabilul Iron Man, înainte de a se retrage și a aduce în familie, alături de motanul bangalez, Thor, un superb ciobănesc german.


Thor se obișnuiește cu locul din fața camerei. Foto: Marius Copil, via Instagram

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Logodnica i-a scos 15.000 € din buzunar lui Siyabonga Ngezana? ”N-ai ce să le faci”
Logodnica i-a scos 15.000 € din buzunar lui Siyabonga Ngezana? ”N-ai ce să le faci”
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
"A avut o adevărată explozie". El va fi titularul din poarta naţionalei lui Lucescu. Nu e Niţă, nu e nici…
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Regula de aur pentru creşterea confortului în viaţă. Circuitul banilor în familia Guda
Regula de aur pentru creşterea confortului în viaţă. Circuitul banilor în familia Guda
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ion Ţiriac a fost dat de gol. Scoate zeci de milioane de euro din conturi: Salvatorul este român!
Ion Ţiriac a fost dat de gol. Scoate zeci de milioane de euro din conturi: Salvatorul este român!
Este oficial! Femeia cerută de soție de Mihai Bendeac participă la Survivor 2025 de la Pro TV
Este oficial! Femeia cerută de soție de Mihai Bendeac participă la Survivor 2025 de la Pro TV
S-a dat ordin de la Guvern. Se aplică în toată România până la 30 iunie 2025
S-a dat ordin de la Guvern. Se aplică în toată România până la 30 iunie 2025
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Ion Ţiriac şi Dan Şucu ar putea prelua clubul italian Genoa. Ce scrie presa din peninsulă
Ion Ţiriac şi Dan Şucu ar putea prelua clubul italian Genoa. Ce scrie presa din peninsulă
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×