SPECIAL | Prețul unui vis în tenis și plasa de siguranță țesută pentru campioana națională a categoriei 16 ani. Mihaela Mărculescu e elevă la Liceul de Informatică „Tudor Vianu”: „Mi-am dezvoltat mentalul prin intermediul școlii”

„Sunt o jucătoare destul de agresivă. Îmi place să mă mișc foarte mult, alerg foarte repede, prind aproape orice minge și niciodată nu mă las bătută. Îmi place mult să variez jocul și cel mai mare atu al meu consider că este viteza. Și capul! Adică mentalul. Prin intermediul școlii aș spune, mi-am dezvoltat mentalitatea. Mai ales cu ajutorul matematicii”, așa gândește și se caracterizează campioană României la categoria de vârstă 16 ani.

Ea este Mihaela. Mihaela are 15 ani și respiră tenis. De ani de zile nu a părăsit primele două poziții în clasamentele naționale de tenis, la categoria sa de vârstă – mai întâi 12 ani, apoi 14 ani și 16 ani. La jumătatea lunii ianurie, Mihaela și-a apărat titlul la  Campionatul Național individual de iarnă, categoria 16 ani. Tenisul este visul și universul ei. Motivul pentru care muncește, transpiră și vibrează. Mihaela are un vis, te surprinde cu primul nume pe care îl rostește pe lista modelelor și a inspirațiilor din tenis, și are și opțiuni, în prezent și pentru viitor. Părinții săi prezintă un model alternativ, o strategie diferită de abordare a tenisului de performanță și, în general, a sportului de performanță. Mihaela este elevă de liceu în clasa a noua, dar nu la o instituție de învățământ cu profil sportiv. Cu o medie de admitere la liceu de 9,73, Mihaela, ghidată de părinții săi, a ales o clasă cu profil de matematică-informatică și Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”.

Visul Mihaelei Mărculescu este întreținut sută la sută de părinții ei, un vis care în orice lună din an le scoate din conturi măcar 2.500 de euro. Dar care poate costa și 5.000 de euro pentru 2-3 săptămâni. Părinții, Mihai și Loredana Mărculescu, au trimis-o pe Mihaela la turneele lui Nick Bollettieri, în 2012, din fonduri proprii. La trei ani distanță, Mihaela a ajuns din nou acolo, sprijinită de Federația Română de tenis.

Tenisul este un sport individual care a șocat prin exemplele unor părinți care își sufocă odraslele cu pretenții sau așteptări absurde, într-o probă a cărei rată de succes este printre cele mai scăzute între disciplinele mondiale (un studiu din 2010, arhivat de Market Design, arată că 7% dintre juniorii de top reușesc să pătrundă în Top 100 mondial la seniori).

Mihaela Mărculescu a avut rezultate notabile la turnee de top din Statele Unite. Foto: arhivă personală

Mihai și Loredana Mărculescu au investit din nou și din nou în cariera Mihaelei. Până acum, recunoaște tatăl, nu au fost niciodată în situația de a opri acest vis din lipsă de bani. Au ajutat-o însă pe Mihaela să își construiască și o plasă solidă de siguranță. Pentru cazul în care, la un moment dat, banii nu vor mai fi de ajuns, sau tenisul ei nu va mai fi destul de bun, sau pur și simplu tenisul nu va mai reprezenta viitorul.

Visul început dintr-o pură întâmplare

Pentru Mihaela Mărculescu, tenisul a început aproape în curtea casei. „Dintr-o pură întâmplare a ajuns la tenis. Aveam și avem în fața casei niște terenuri de tenis, pe bulevardul Kiseleff. Este un hotel, cu două terenuri de tenis. Când era mică, o ducea acolo bunica. Este un antrenor foarte bun de copii mici, foarte inimos, (Valentin Mitrea) care  îi tot spunea – când crești, vino și tu pe aici, te joci puțin. Uite cum e cu mingile… Și așa mai departe. Așa a fost ademenită către acest sport„, povestește Mihai Mărculescu, iar firul este preluat de Mihaela. „Tocmai împlinisem șapte ani și profesorul meu de tenis mi-a pus prima dată racheta în mână. M-a văzut că am talent, peste puțin timp, cam trei luni, am început să joc turnee„, prinde gustul povestirii junioara de la CN „Tudor Vianu”. „La început, sigur, a pierdut. Ca în orice domeniu. Dar încet-încet s-a ridicat. A ajuns campioană națională și așa mai departe. Nu am dus-o cu intenția de a face performanță. Eu nu vin din domeniul sportului, am terminat Politehnica, Facultatea de Electrotehnică. Vin dintr-un mediu matematic, riguros. Mama este avocat, lucrează în domeniul juridic. Din nou, nicio tangență cu sportul. A fost o pură întâmplare„, accentuează Mihai Mărculescu.

• Talentul în tenis este un subiect de continua controversă. Nu s-au stabilit instrumentele obiective pentru cuantificarea lui, iar pe plan mondial, nu doar în România, un parcurs bun la nivelul juniorilor nu determină automat un viitor strălucit la seniori. Pe site-ul ITF, talentul este definit într-un îndrumar pentru junior semnat de Doug MacCurd drept „aptitudine adecvată sau abilitate într-o anumită arie, peste medie”, iar tenisul, prin caracterul său non-repetitiv (față de canotaj, înot, haltere), presupune abilități de luare a deciziilor într-o fracțiune de secundă, o bună orientare spațială, inteligență motrică, coordonare ochi-membre, intuiție și agilitate. Ghidul atrage atenția că depistarea talentului în tenis este un proces care presupune monitorizare îndelungată și scoate în evidență faptul că exprimarea talentului la nivel optim în perioada junioratului nu garantează o trecere de succes la următoarea etapă a carierei. Totuși, este un excelent punct de plecare.

În momentul acesta, dumneavoastră, ca părinte, sunteți convins că Mihaela va face tenis de performanță?
Este foarte greu de spus, pentru că, întotdeauna, aici în România, intervine decisiv factorul bani – care, la noi, nu prea există oficial. Adică Federația Română de tenis nu are fondurile necesare pentru a sprijini vârfurile. Foarte mulți copii care aveau potențial de performanță s-au pierdut din cauza banilor. Așa că este dificil, acum, să răspund la această întrebare. Ei îi place tenisul. Când intră pe terenul de tenis, trăiește momentul.

Dar…
Dar fără a avea susținerea necesară pentru a face performanță, pentru a face deplasări la turnee care să te poată ajuta să ieși în evidență, să iei punctele necesare pentru a urca în clasamente, este greu. Dacă facem comparație între copii români și copii români naturalizați în alte țări – Bianca Andreescu, de exemplu – uitați-vă la performanțele ei. Este cu totul și cu totul altceva. Trăim în niște lumi, cumva, paralele. Ei au bani, au susținerea Federației, sunt ajutați să meargă la concursuri. De la o vârstă încolo, asta face diferența. Poate o știți pe Andreea Roșca. Este mai mare decât Mihaela cu un an. Foarte bună – a avut performanțe, a câștigat multe turnee, a făcut finală la Petit As, în Europa, un fel de Campionat Mondial al juniorilor. Acum bate pasul pe loc din cauza lipsei de bani. Jaqueline Cristian se antrenează tot cu Cornel Enache, este colegă la club cu Mihaela, dar ea are o sponsorizare din America, de la IMG – Bollettieri. Practic, a plecat de aici, s-a mutat și stă în Florida. Are acest beneficiu, este ajutată prin contract și i se plătesc niște deplasări. Își permite să stea acolo și să obțină niște rezultate. Dar este vorba de un caz-două. Noi avem în țară copii foarte buni, foarte talentați. Dar este greu să treci de această barieră, de la juniori la seniori. Simona Halep, de exemplu, a avut norocul unei susțineri foarte puternice din partea celor de la Idu – domnul Idu, care are și club in Mamaia. A investit în ea și i-a permis să facă saltul ăsta de la juniori la seniori.

Federația Română de Tenis intervine?
Federația a făcut cea mai recentă deplasare în SUA. Mihaela, în urma acestor rezultate, s-a calificate la Cupele Europene de iarnă, unde îi duce Federația. Dar să ia primii doi  copii, primii trei, primii patru, la fiecare categorie de vârstă, să îi susțină un an de zile, sau o anumită perioadă – asta nu există în România.

„Pentru a avea și antrenor cu tine, costurile cresc și mai mult. Costul de antrenament, diurna… pentru acest moment, în România, a plăti un antrenor pentru a merge la turnee este un lux”, Mihai Mărculescu

Sprijinul FRT este, de cele mai multe ori, doar simbolic, comparativ cu eforturile pe care trebuie să le facă lunar o familie implicată într-uyn proiect de susținere a performanței. Foto: arhiva personală

„În general, se instalează o dezamăgire – îți mai spui – uite, eu o bat pe aia la orice oră, dar numai  pentru că e din State, ea are contract și eu nu”

Tenisul de performanță, la palierul de vârstă 15-16 ani necesită „minim 2.000 – 2.500 de euro pe lună. Dacă nu și mai mult„, explică Mihai Mărculescu. „Trebuie plătit transport pentru două persoane, cazare pentru două persoane, masă pentru două persoane. Plus antrenamentul, plus echipamentul. Mihaela este sponsorizată de Wilson Internațional, are contract pentru rachete. Așa procedează în general firmele mari. Dar nu și pentru echipament. România este o țară mică, ne-au spus-o foarte clar: nu rentează să vă dăm echipament. Și atunci, nu vin în România. Nu este vorba de Mihaela, de alți copii. Este țara. Lumea este topită după Adidas, Nike, pentru care însă, global, România este o piață mică. Cu o semifinală la Eddie Herr, cu finală la Orange Bowl, într-o altă țară vest-europeană sau Canada-State să spunem, imediat i-ar fi dat contract pe câțiva ani. Din păcate, ești din România și ești și un pic dezamăgit, sau se instalează o nemulțumire – îți mai spui – uite, eu o bat pe aia la orice oră, dar numai  pentru că e din State, ea are contract și eu nu„.

Mihaela Mărculescu este. și ea, o perfecționistă. Foto: arhiva personală

• Jucătoarele profesioniste acuză și ele faptul că țara de origine afectează obținerea contractelor. Simona Halep a scos în evidență în repetate rânduri faptul că „vin dintr-o țară mică” și a declarat în platoul Garantat 100%: „Am fost foarte timidă în trecut, pentru că nu sunt dintr-o țară renumită. Acum am trecut de acest pas și cred că de aceea am și ajuns la cel mai înalt nivel în tenis, pentru că mi-am scos limitele”. Alexandra Dulgheru a admis într-o discuție pentru ProSport că un contract de sponsorizare mulțumitor îi este accesibil unei jucătoare din România doar dacă a făcut pasul în Top 20 WTA.

„În tenis, problema este invers proporțională. Cu cât ești mai bine, cu atât îți cresc cheltuielile, îți vine să te lași”

V-ați pus vreodată problema – ne oprim, pentru că nu mai putem susține acest ritm de cheltuieli?
Nu, încă nu. Dar problema este invers proporțională. Cu cât ești mai bine clasat, cu atât îți cresc cheltuielile, îți vine să te lași. Este puțin paradoxal. Un copil, cu cât are rezultate mai bune, cu cât se evidențiează mai mult, cu atât devine mai greu de deplasat, mai greu de susținut. Dacă nu va interveni o lege a sponsorizării, prin care să se acorde niște facilități firmelor care susțin un sportiv, va fi tot mai greu. Așa, mai găsești câte o fundație sau două, care te ajută cu 1.000 – 2.000 de euro. Dar astea sunt sume care se duc într-o lună. Cel puțin în sportul ăsta. Cu toate că acest sport poate fi foarte, foarte vizibil – și dovada este Simona Halep- nu se îngrămădesc sponsorii. Deși, repet, în tenis, când ai performanțe, ești văzut în toată lumea.

Care este satisfacția dumneavoastră, ca părinte?
Este satisfacția de a-mi vedea copilul fericit, de a vedea că acest sport îi creează plăcere, că îi dă posibilitatea de a încerca să își depășească anumite limite, de a vedea până unde poate duce, într-un meci, și mental, și fizic. Satisfacția mea este să văd că duce niște bătălii și că le mai și câștigă din când în când, din ce în ce mai des în ultimul timp. Se întărește, se călește, mai ales mental. Este văzută bine de mulți oameni, din toată lumea. Este apreciată în colectivele de la școală, dar și din lumea tenisului. Este satisfacția unui părinte care vede că al lui copil face o treabă bună, că nu-și pierde timpul, nici pe străzi, nici la calculatoare, nici în discoteci.

V-a spus antrenorul că la un moment dat ar trebui sau va trebui să aleagă între carte și antrenamente?
Mi se spune de ani de zile!

Și?
Și am mers în paralel până acum, foarte bine. Cred că este singura din țară, la vârsta asta, care este la un liceu cu profil de informatică.

Un liceu mereu în Top 3 din București…
Da, Vianu e Vianu. Și este la clasă de informatică intensiv. Are noroc și de un diriginte, profesor de informatică, foarte bun, foarte înțelegător, care o și încurajează pe domeniul ăsta. Își încurajează copiii să aibă și activități paralele, nu să aibă niște ochelari din aceia, de cal, să vadă numai matematică și informatică. Ok, cine vrea să facă așa – este un liceu foarte performant, bineînțeles. Dar cine vrea să aibă și activități de tip sport, teatrale, muzicale – sunt încurajați să o facă în acest liceu. Nu li se pune piedică, din contră. Cei mai mulți părinți, din ce văd în jur, au mers exclusiv pe calea sportului – parcă le-a luat Dumnezeu mințile – o să facă, o să ajungă vedete! Dar drumul este foarte, foarte greu. Sunt copii care au pierdut contactul cu școala, sunt la niște licee sportive obscure – cel puțin eu, pentru Mihaela, nu văd acest drum. A merge la un liceu bun înseamnă și a fi într-un colectiv bun, și a-ți dezvolta mintea și a trage mai sus, și mai sus înspre performanță. Și școala o ambiționează foarte mult. Pentru ea, este o bătălie și la școală. Și a luat zece la matematică, la capacitate. A avut media zece și în clasa a 8-a. Media ei fiind 9,73 – intra la orice liceu din București, poate mai puțin la Sava, la clasa de bilingv.

Mate-info bilingv engleză?
Da. Cu 9,73 nu cred că prindea, dar în rest – oriunde. Da… Acesta a fost avantajul că am ținut-o montată și pe școală și mă întorc la întrebarea – când se despart cele două drumuri? Poate, dacă aș avea fonduri foarte mari, nu m-ar interesa școala și i-aș spune și eu – hai, trecem școala pe planul doi, stai toată ziua, plătești antrenori, te antrenezi aici de rupi pământul. Poate. Dar încă nu este cazul. Nici nu aș vrea. Consider că școala este o altă formă de perfecționare profesională și la nivel mental. În plus, mentalitatea să cunoști cât mai multe lucruri mi se pare foarte bună. Nu te poți limita la a avea curaj – părerea mea.

• Colegiul Național „Tudor Vianu ” este, an de an, în Top 3 licee din București, pe baza procentelor de promovabilitate la examenul de Bacalaureat și al ultimelor medii de admitere în clasa a 9-a. În iulie 2015, ultimă medie de admitere la liceul de pe strada Arhitect Ion Mincu a fost 9,61 la profilul Mate-Info. CN „Tudor Vianu” a fost depășit ca cerere la admitere de Colegiul Național „Sfântul Sava”, unde ultima medie de intrare a fost de 9,65, pentru specializarea Filologie,  iar cea mai greu accesibilă a fost specializarea Mate-Info bilingv engleză, acolo unde ultima medie de admitere a fost 9,87. La Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, cea mai mică medie de admitere a fost 9,68, la Filologie.

Matematica aplicată: nu într-unul dintre cele mai noi seriale de succes, „Numerele”, ci pe terenul de tenis. Foto: arhivă personală

Gândirea matură, centrată pe imaginea de ansamblu, a părinților este total asumată de Mihaela Mărculescu. Jucătoarea jonglează printre întrebări, cu răspunsuri pline de maturitate, apropiate de cele oferite de jucătoarele profesioniste. Primele experiențe, primele contacte cu presiunea, așteptările și emoțiile au fost deja depășite cu brio de „vianistă”.

Mihaela a vorbit deschis despre cele două titluri consecutive de campioană națională de iarnă, din 2015 și început de 2016. „A fost greu în ambele dăți. Prima dată, pentru că jucam cu fetele mai mari nu am avut atâtea emoții. Acum însă, voiam neapărat să câștig a doua oară, să îmi apăr titlul și a fost un pic mai multă presiune. Dar nu pot să spun că a fost excesiv de greu„, a povestit sportiva pregătită de Cornel Enache. „În primele trei meciuri din acest an nu am avut așa mari probleme, pentru că am jucat și foarte bine. Mai mult în finală am avut emoții, pentru că știam că Andreea este o jucătoare foarte bună și îmi va pune probleme. Știam că trebuie să joc la nivel maxim, asta a pus presiune pe mine, la început. Dar la 5-5, am jucat un punct foarte lung, l-am jucat foarte bine și parcă am scăpat de toată acea presiune. Parcă a început să îmi intre tot în al doilea set”.

Mihaela, cum ești pe teren – ești genul de jucătoare care se încurajează mult? Strigi după un punct câștigat? Sau după unul pierdut?
Da, sunt genul de jucătoare care se încurajează foarte mult și privește lucrurile foarte pozitiv, ca să continui din ce în ce mai bine. Încerc să nu mă las influențată de punctul anterior, dacă a fost pierdut. Mă încurajez numai în română – îmi spun „Haide!” și „Da!”

„Îmi place foarte mult Belinda Bencic”

Cum te-ai caracteriza ca jucătoare de tenis? Care este cel mai mare atu al tău?
Sunt o jucătoare destul de agresivă. Îmi place să mă mișc foarte mult, alerg foarte repede, prind aproape orice minge și niciodată nu mă las bătută. Îmi place mult să variez jocul și cel mai mare atu al meu consider că este viteza. Și capul! Adică mentalul, la asta mă refer.

Care este cea mai bună lovitură a ta, arma care îți câștigă meciurile?
Îmi place la fel de mult să dau cu dreapta și cu reverul, pe care îl lovesc cu două mâini. Nu am o preferință. Ambele sunt arme în jocul meu. De asemenea, serviciul este o armă. Mă bazez mult pe serviciu. Când sunt pe fundul terenului de cele mai multe ori lovesc dreapta liftată, dar când atac lovesc din ce în ce mai plat.

La fileu îți place să avansezi sau preferi linia de fund a terenului?
Îmi place, mă simt foarte bine la fileu. Ca jucătoare de dublu îmi place foarte mult să vin în față.

Ai un model în tenis?
Îmi place foarte mult Belinda Bencic, Roger Federer și Novak Djokovic.

Primul nume a fost Belinda Bencic? O jucătoare atât de tânără, de ce? Te regăsești în ea, vrei să faci ce face ea?
Îmi place jocul ei agresiv, le ia prin surprindere pe majoritatea adversarelor și îmi place dorința ei de victorie.

Ambiție și speranță. Mihaela Mărculescu este competitivă și la școală, și pe terenul de tenis. Foto: arhivă personală

Ești născută într-o zi de 13? Trebuie să te întreb, pentru că tenisul este unul dintre sporturile în care parcă vezi cei mai mulți sportivi superstițioși…  Tu ești superstițioasă?
Destul de… (n.r. râde)

Adică? Ce nu trebuie să se schimbe în timpul unui meci sau înainte de partidă?
În timpul unui meci am superstiția că tot timpul trebuie să am un anumit prosop pe un anumit scaun, pus într-un anumit fel. Iar sticlele trebuie să vină în ordine, în funcție de culoarea conținutului. Apa mi-o pun cel mai aproape de spătar, apoi dacă am o băutură Isostar – de fapt mereu am o astfel de băutură la mine – o pun imediat lângă apă și apoi vine sticla cu Magneziu și Calciu, care are gust de portocale și vine prima.

Mihaela Mărculescu, „vianista” de 15 ani a învins o superstiție chiar la începutul acestui an, la Belgrad Open, competiție de Grad 4 pe care a câștigat-o pe 8 ianuarie, fără să fi pierdut vreun set, în cinci partide. Pentru că încrederea, rațiunea, autocontrolul și voința – toate antrenate și trecute prin sita unei fete studioase pe terenul de tenis și în afara lui, au învins. „Când eram mai mică, aveam o superstiție. Niciodată să nu-mi fac bagajul înainte de finală, pentru că de fiecare dată pierdeam. În cazul ăsta, eram foarte sigură de victorie, eram foarte convinsă că o să joc la nivel maxim, pentru că așa jucasem și în zilele precedente. Așa că am zis – hai să trec peste această superstiție. Mi-am făcut bagajul, după finală voiam să ajung cât mai repede acasă, ca să îmi revăd și colegii de la școală, să-mi revăd sora”. Și Mihaela Mărculescu a câștigat finala, scor 6-2, 6-2 în fața ucrainiencei Viktoriia Dema (15 ani) .

„Colegii mei se bucură foarte mult, mai ales atunci când duc câte o cupă la școală. Toți vor să pună mâna pe ea și mă felicită”

Ai adus în discuție școala, am vorbit și cu tatăl tău despre asta. Cum percepi tu îmbinarea asta dintre sportul de performanță și școala făcută la un nivel foarte, foarte serios?
Eu o consider foarte importantă, pentru că la școală, prin intermediul școlii aș spune, mi-am dezvoltat mentalul. Mai ales la matematică. Sunt foarte bună la geometrie și algebră, iar geometria o folosesc destul de mult pe teren. Îmi place foarte mult și să învăț limbi străine – engleza, franceza – și știu că asta o să mă ajute pe viitor. Îmi place să fiu mereu ocupată, să am ce face. Nu-mi place să stau degeaba. Nu-mi place să stau pe WhatsApp sau pe Facebook toată ziua. Stau destul de puțin. Prefer să citesc o carte sau să ascult muzică.

Citești biografii ale jucătorilor și ale jucătoarelor de tenis?
Da, cred că le-am citit aproape pe toate.

Și care te-a inspirat cel mai mult?
Cea a lui Steffi Graf.

Colegii și colegele tale te iau la întrebări despre turnee, despre tenis? Poate urmăresc tenisul, ți s-a întâmplat să vină să îți spună – hai, explică-mi și mie ce s-a întâmplat în meciul ăla, de ce a pierdut X sau Y dintre jucătorii profesioniști?
Nu vorbim prea mult despre jucătorii profesioniști, pentru că nici nu am foarte mult timp să mă uit la meciuri, în afara meciurilor fetelor cu care joc. Dar când vin de la turnee, mă întreabă cum au fost adversarele, dacă mi-a plăcut. Se bucură foarte mult, mai ales atunci când duc câte o cupă la școală. Toți vor să pună mâna pe ea și mă felicită.

Cam câte cupe ai până acum?
Cam 170. Și îmi place foarte mult să le țin în sufragerie, pe rafturi, să se vadă toate.

Te uiți pe tablourile de concurs și îți spui vreodată – meciul ăsta aș fi vrut să îl joc eu, împotriva unei anumite jucătoare? Sau te gândești cum ai aborda tu o anumită partidă?
Până acum nu am gândit așa. Dar de exemplu, atunci când joacă Șarapova împotriva Serenei Williams, încerc să analizez – care ar fi defectele ei, ce ar fi putut funcționa mai bine într-un punct. Ce ar fi putut face ea mai bine – fie execuție, fie altă continuare. Și mă gândesc și cum aș fi jucat eu punctul. Dar de cele mai multe ori, le analizez jocul.

Câte turnee în afara țării s-au adunat?
Foarte multe. Nici nu mai știu.

Cum percepi tu deplasările la turnee?  Am citit biografia lui Andre Agassi și am reținut o expresie – el spune așa despre hotel -este un „nu acasă” și descrie un sentiment de plictis când dă de o nouă cameră de hotel. La final de carieră, ajungi să îți spui – iar? Tu la 15 ani, te bucuri când știi că peste două zile pleci la un anumit turneu, într-un oraș?
Da, de cele mai multe ori mă bucur, mai ales dacă îmi place hotelul. Este adevărat, hotelul este „nu acasă”. Nici nu poți să ieși în oraș în timpul unui turneu, ai un program destul de strict: mergi la teren, faci antrenament, te întorci obosit în camera de hotel și asta îți accentuează acest sentiment. Eu în camera de hotel încerc să mă recreeez cum pot.

Te-ai pregătit la Academia lui Nick Bollettieri. Cum a fost?
A fost acceptabilă. Nu am făcut pregătire fizică, am lucrat doar pe partea de tenis. Acolo am jucat cu niște fete foarte bune,  ar veni sportive de top în România. Asta mi-a dezvoltat foarte mult spiritul competitiv. Când am început primul turneu Eddie Herr voiam neapărat să câștig, ca să arăt că sunt cea mai bună din delegația României, să obțin cel mai bun rezultat.

Mihaela Mărculescu, una dintre sutele de junioare care i-au ieșit în cale lui Nick Bollettieri, „șlefuitorul” talentelor lui Andre Agassi, al Martinei Hingis și al Mariei Șarapova. Foto: arhivă personală
 

„Turnee precum Eddie Herr îți dau cu adevărat măsura cum stai la nivelul tău de vârstă, dar sunt turnee greu de suportat din punct de vedere financiar. Bollettieri este un adevărat guru. La turneele care se țin acolo, toată lumea vine pentru a se confrunta cu cei mai buni din lume. Deplasarea în America și toate cheltuielile care reies din asta – avion, cazare, mâncare, închiriere mașină. Financiar, nu ai niciun beneficiu. Dar sunt turnee de imagine. O deplasare pentru un copil plus însoțitor poate ajunge la 5.000 de euro”, Mihai Mărculescu

Ai simțit că este un centru important al tenisului?
Da, este foarte frumos, foarte curat. Părea totul perfect. De aceea cred că mi-a fost și ușor să joc la nivelul meu maxim, pentru că îmi plăcea atât de mult acolo. Terenurile erau ca-n palmă! Foarte drepte, foarte egale. Simțeam că pot să joc cel mai bun tenis al meu acolo.

„Îmi doresc să ajung la un turneu de Grand Slam de juniori, în 2016”

Nu te-am întrebat care este suprafața ta favorită…
Hard-ul. Îmi place foarte mult, pentru că simt că pot să mă mișc cel mai bine, comparativ cu celelalte suprafețe, cum ar fi zgura.

„Când câștig un turneu important, cum ar fi Campionatele Naționale, un turneu ITF, Orange Bowl – astea sunt momente care mă bucură foarte mult și mă fac să simt că sunt o jucătoare bună. Dar în același timp, tot timpul mă gândesc că trebuie să mai îmbunătășesc ceva, să perfecționez. Sunt în căutare mereu, să merg mai bine”, Mihaela Mărculescu, jucătoare de tenis

Unul dintre cele peste 170 de premii câștigate în carieră de Mihaela Mărculescu.

Care este obiectivul pentru anul acesta?
Să joc cât mai multe turnee ITF, ca să ajung la un Grand Slam de juniori.

Și visul tău cel mare, în tenis?
Să câștig un turneu de Mare Șlem. Îmi place în mod special Roland Garros-ul, pentru că toată viața mea parcă am jucat pe zgură. Dar îmi place și Wimbledon-ul, pentru că până acum nu am jucat niciodată pe iarbă, mi se pare foarte interesant, sunt curioasă și vreau să joc pe iarbă. Fiecare turneu de Mare Șlem are ceva special pentru mine. La Australian Open am auzit de atâtea ori că este o căldură foarte mare și de aceea aș vrea să joc și să câștig, ca să văd dacă și cum m-aș descurca în acele condiții. Iar US Open-ul – este pe hard, este suprafața mea favorită, este America, este atâta lume și întotdeauna mi s-a părut că acolo publicul este cel mai gălăgios.

„Tenisul este sportul în care mă regăsesc, este ca o relaxare. Mă simt foarte fericită când joc tenis. Mă regăsesc în acest sport și nu m-aș vedea făcând niciun alt sport”, Mihaela Mărculescu, 15 ani

Mihaela Mărculescu merge pas cu pas. Visează „big”, așa cum le place americanilor să spună, țintește sus, într-un sport care însă nu oferă garanții nimănui. Este pregătită. „Din păcate, ne învârtim în jurul banilor. Dacă aceste cheltuieli vor ajunge vreodată să se acopere, este un mare semn de întrebare. Dar primează plăcerea de a face ceva pentru care, poate, are vocație. Este foarte greu de prevăzut ce va fi mai departe și nu m-aș aventura să fac pronosticuri pe termen lung. Sunt foarte multe variabile care intervin în joc. Asta ne obligă să gândim totul pas cu pas”, trage concluzia Mihai Mărculescu. Mihaela se antrenează, de luni până vineri, de la ora 8 dimineața, până în jurul orei 10:30 – 11, cam trei ore pe terenul de tenis. De trei ori pe săptămână face pregătire fizică, o oră și jumătate – două ore. Învață tenis, matematică, informatică și lecții de viață.

Mihaela Mărculescu – cele mai importante realizări

• Data nașterii: 13 septembrie 2000
• jucătoare de mâna dreaptă, lovește reverul cu două mâini
• primul antrenor: Valentin Mitrea, TC Cris
• 2008: prima semifinală a carierei – Lazăr Cup U10 Alba Iulia
• 2009: primul trofeu al carierei (titluri la Trofeul Altius – București, Cupa  AMP Gold Ploiești, Cupa Libra
  Phoenix – București, Cupa Galaxy – București). Este anul transferului la Enache International Tennis School, a jucat finală la  Cupa Marii Uniri Alba Iulia U12, a terminat anul pe locul 3 în clasamentul național
• 2010 – numărul unu la categoria sub 10 ani, opt titluri la U10, locul 3 la Campionatul Național U10, un sfert de finală obținut în circuitul Tennis Europe U12, trei titluri la categoria U12
• 2011: devine campioană națională U12 în România, câștigă în Turcia turneu Tennis Europe U12
• 2012: campioană națională de iarnă la dublu, campioană națională de vară la simplu și dublu, campioană la Nike Junior Tour – București. Locul 3 la Nike Junior Tour Final U12, optimi de finală jucate la Eddie Herr U12 și Orange Bowl U12. A început și a terminat anul pe poziția 1 în România
• 2013: stagiu de pregătire la Tennis Players Fitness Institute, titluri USTA
• 2014: încheie anul ca numărul 1 la U14, membră a echipei României la European Summer Cup, termină pe locul 5 în clasamentul European Masters și locul 7 în TE 2014
• 2015: începe anul ca numărul 1 la categoria U16 în România, semifinală la Eddie Herr, în proba de simplu, finalistă la dublu la Orange Bowl, campioană națională de iarnă a României U16