„Nu există partide care să înceapă cu un schimb de lovituri finalizat cu o lovitură câștigătoare din categoria tu-vorbești-serios?„, scrie Jon Wertheim, într-o carte ‘Lovituri de geniu’ care spune povestea finalei de Wimbledon în care Regele a murit și o legendă s-a născut. Până la acest Roger Federer – Rafael Nadal, din 2008, de pe iarba londoneză, care a răsturnat ierarhia și a întors polii pământului.
S-au scurs 10 ani de la acea finală începută cu sclipire de ‘Rafa’, care, după 14 lovituri, „a urmărit mingea până la colțul terenului, de unde a trimis un forehand poleit cu amestecul său unic de forță și efect de rotație. Mingea a zburat, în mare măsură, pe deasupra mijlocului zonei de dublu, după care, ca un avion pe pilot automat, a cotit și a coborât în colțul zonei singulare, la aproximativ 15 cm de ambele linii, departe de racheta lui Federer. A fost primul punct din cele 412 câte au urmat, dar a rezumat de minune ce avea să urmeze„ scrie Wertheim. Finala din 2008, câștigată de Nadal cu 6-4, 6-4, 6-7(5), 6-7(8), 9-7 în fața lui Federer, este numită în această carte „cel mai mare meci din istoria tenisului”.
„Cred că și eu am folosit sintagma asta, de-a lungul timpului, referindu-mă la acel meci. Între timp au mai făcut câteva meciuri extraordinare cei doi. Dar, acesta a fost poate cel mai grozav până la acea vreme. Cu siguranță, asta datorită nivelului de joc și a suspansului din acel meci”, spune pentru ProSport Adrian Cruciat, antrenor cu rezultate deosebite în ultimii ani în tenisul feminin românesc.
Derulăm înapoi, 10 ani și 2 zile. Era duminică, la fel ca astăzi. Era 6 iunie 2008. Ora locală 21:16. Întunericul cuprinsese Terenul Central. În inima Angliei, negrul acaparase tribuna, iar blițurile aparatelor de fotografiat desenau o aură fabuloasă în jurul învingătorului. Al noului erou de la Wimbledon. Când se făcuse noapte la București? Cum se rescrisese istoria tenisului? Și cum?
„A fost un meci antologic. Cred însă că au mai fost multe meciuri între cei doi care sunt la fel de importante pentru istoria recentă a tenisului. Pentru că cei doi jucători au cam făcut istorie în sportul ăsta. O rivalitate ca a lor nu va mai fi curând în tenis. A fost un meci în care, într-adevăr, Nadal a câștigat neașteptat pe terenul preferat de Federer, el fiind la momentul respectiv, clar, un jucător de zgură. Personal, consider că suprafața s-a schimbat în ultimii ani, a devenit mai lentă, iar asta l-a ajutat pe Nadal să câștige acel meci„, spune pentru ProSport Ciprian Porumb, numit căpitan-nejucător al echipei de Cupa Davis a României la finalul lui 2011.
„Cei doi au fost foarte aproape de forma lor maximă, ceea ce nu s-a întâmplat mereu. De obicei, unul a dominat. Atunci s-a întâmplat ca amândoi să joace la un nivel fabulos. Nu puteai anticipa ce urma să se întâmple. Asta țin minte că m-a impresionat. Au fost execuții fantastice. Până atunci, nu credeam că Nadal poate fi la nivelul lui Federer pe iarbă. A depășit atunci o barieră. Și cred că a fost și meciul datorită căruia Nadal, pentru o bună bucată de timp, a avut un avantaj psihologic în fața lui Federer„, preia mingea din voleu Adrian Cruciat.
Meciul a deranjat tradiția britanică de la început. Ploaia a amânat startul, apoi avea să mai intervină o dată la ceea ce avea să fie ultima ediție de Wimbledon fără acoperiș pe Terenul Central. Asta înainte ca tradiția victoriilor lui Federer să fie ruptă.
„Eu, din câte îmi aduc aminte, eram cu copii, cu juniori, la un turneu. Pe vremea aceea, mergeam cu loturile de copii și juniori prin Europa. Țin minte că meciul acela a fost cu tam-tam pentru Federer tot cerea să se întrerupă. Organizatorii au zis că nu…„. În orele ce aveau să urmeze, londonezii au recunoscut că dacă Nadal nu ar fi reușit break-ul în decisiv atunci când l-a făcut și nu ar fi câștigat imediat cu 9-7, ar fi oprit meciul. „După război, mulți viteji se-arată. Dar asta era de văzut. Trebuie să ne gândim și la felul în care Federer a reușit să îl detroneze pe Sampras, tot la Wimbledon. și acel meci, din 2001. Nu a fost finală, dar tot un meci care a marcat istoria, cu un Sampras care domina foarte clar. Și a venit Federer de nicăieri, fiind foarte tânăr, am putea spune, și a reușit să îl învingă. A fost tot o surpriză plăcută, care a inversat puțin istoria tenisului. Asta e. E de așteptat să se întâmple așa. Wimbledonul este un turneu aparte, cel mai titrat dintre Grand Slam-uri și acolo e, cumva, un punct de plecare în tenis. Meciurile de la Wimbledon au încărcătura aceasta, pe care niciun alt turneu de Grand Slam nu o poate avea. Toată lumea spune – câștigi o dată Wimbledonul și rămâi o legendă a sportului acesta„, trage concluzia Ciprian Porumb.
Se spune despre anumite meciuri că sunt adevărate lecții. Că un meci poate fi obiectul perfect de studiu, care să creeze apoi o paradigmă. Să ofere o nouă tactică, o nouă abordare standard. Nu a fost cazul acestui meci. Adrian Cruciat explică de ce, probabil, acest meci nu va fi niciodată un subiect de lecție pentru el. „Nadal și Federer sunt superlativele din tenis. Partea proastă este că cei doi sunt aproape imposibil de imitat. Ca să dai exemplu și material de studiu… alegi spre vizionare jucători asemănători ca stil pentru fiecare dintre ei, și jucătorii lor preferați, Ca jucător, întotdeauna ai un model care te inspiră și atunci e bine să îl umărești. Da, din orice meci poți învăța câte ceva. Dar, Federer și Nadal sunt foarte greu de copiat. Acel meci s-a remarcat datorită spectaculozității, ca valoare artistică„.
În definitiv, finala Wimbledon 2008 a fost despre emoție și emoții. Apogeul jocului s-a atins, cel mai probabil, în tiebreak-ul setului patru, acolo unde a venit mai întâi incredibilul forehand în lung de linie al lui Nadal, pentru a-și face rost de prima minge de meci, urmat de un punct demonic al lui Federer, deloc caracteristic, în care elvețianul a îmblânzit dintr-o defensivă nadaliană diagonala brutală a lui Rafa și a trimis un rever în lung de linie care a prelungit suspansul și meciul.
La final, blițurile au luminat însă succesul ibericului. Pentru că așa cum notează Wertheim în cartea sa, ‘Nadal a scăpat racheta și a căzut ca împușcat pe spate în iarbă, înainte ca mingea să-și termine mișcarea. Era campion la Wimbledon’.
A decade ago today, the eyes of the world were watching as @RafaelNadal and @RogerFederer delivered the performance of a lifetime…#TakeOnHistory pic.twitter.com/7TFeHSFRwp
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER