Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 4 și locul 4 WTA, s-a calificat, duminică, în turul al treilea al turneului WTA Premier Mandatory de la Indian Wells, desfășurat pe hard și dotat cu premii totale de 7.699.423 de dolari.
Intrată în competiție direct în turul doi, Halep a învins-o pe sportiva croată Donna Vekic, beneficiară a unui wild-card, scor 6-4, 6-1, într-o oră și 12 minute de joc. De-a lungul partidei, Halep a reușit doi ași, a comis două duble greșeli, iar la primul serviciu a avut un procentaj de reușită de 62 la sută. Ea a reușit șapte break-uri – patru în primul set și trei în al doilea – și a pierdut trei game-uri pe propriul serviciu.
Halep a început partida cu un break, după ce a salvat două mingi de game ale adversarei, însă nu a reușit să își consolideze avantajul și s-a văzut egalată la unu. Cele două jucătoare și-au făcut, apoi, serviciul, scor 2-2, după care au urmat încă cinci break-uri, dintre care trei reușite de Simona Halep și două de Donna Vekic, scor 5-4. Halep și-a făcut serviciul pentru a doua oară în set, astfel că și-a adjudecat primul act în 40 de minute.
În setul secund, constănțeanca a cedat un singur game, când avea deja 4-0, după care și-a făcut serviciul, a reușit un nou break și a concretizat prima minge de meci.
„A fost un prim set greu, am avut patru săptămâni de pauză și a fost mai greu să intru în meci. Îi mulțumesc antrenorului meu pentru sfaturi, sunt foarte fericită că am reușit să câștig acest meci, este foarte important. Aici mă simt precum acasă, de fiecare dată am avut parte de sprijin aici, din partea românilor și nu numai. Le mulțumesc și sper că voi fi capabilă să mai câștig și alte meciuri aici!”, a declarat Halep, după meci.
Următoarea adversară a Simonei Halep va fi jucătoarea franceză Kristina Mladenovic (23 de ani, locul 26 WTA), care a eliminat-o pe Annika Beck (Germania, 61 WTA), în minimum de seturi, scor 6-0, 7-5. Bilanțul înfruntărilor directe este de partea franțuzoaicei, scor 2-1.
Prezența în turul al treilea al turneului de la Indian Wells este recompensată cu 41.350 de dolari și 65 de puncte WTA.
Simona Halep a câștigat turneul Indian Wells în 2015, iar în 2016 s-a oprit în faza sferturilor de finală, după o înfrângere suferită în fața americancei Serena Williams.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER