Sportivi din peste 14 orașe participă la a 14-a ediţie a trofeului „Victor Hănescu”
Tenis Club Curtea de Argeş organizează în perioada 22 – 26 august cea de a XIV-a ediţie a trofeului „Victor Hănescu”.
La competia la care arbitru principal este Giban Iordache, iar directorul turneului este Gheorghe Borțan se vor juca meciuri la simplu, la categoria 12 ani, feminin şi masculin. Pe tabloul de joc, pe lângă jucători din Curtea de Argeș și Pitești, găsim sportivi din Vâlcea, Craiova, Târgu Jiu, Bucureşti, Arad, Constanţa, Vaslui, Petroşani, Timişora, Brăila, Braşov şi Constanța de la peste 35 de cluburi din țară.
Trofeul Victor Hănescu este o competiţie din circuitul Federaţiei Române de Tenis pentru categoria de vârstă 12 ani, băieţi şi fete, categoria A FRT, sponsorul principal al turneului fiind Dr. Oetker România.
„Este un proiect de suflet, organizat profesionist într-un mediu sigur în care se face de mult timp performanță. Mă bucur nespus că se poate ține și în acest an dificil pentru tenisul mondial o nouă ediție a acestei competiții alături de Tenis Club Curtea de Argeş şi cu sprijinul direct al companiei Dr. Oetker România. Prin organizarea unor astfel de competiții de calitate se simte deja o emulație în rândul copiilor, de care aveau nevoie în drumul către înalta performanță”, a declarat Victor Hănescu.
CITEȘTE ȘI Victor Hănescu pregătește campionii de mâine