Simona Halep, calificată în sferturile de finală de la Roland Garros, a vorbit din nou despre cearta pe care a avut-o cu Darren Cahill la Miami, venind cu cumpletări care au animat conferința de presă. Halep a făcut mărturisiri spectaculoase, spunând că a fost șocată și în același timp jenată după ce australianul nu a vrut să o mai antreneze în acest an.
În ciuda clipelor frumoase pe care le trăiește la Roland Garros, Simona nu poate uita un moment extrem de delicat! Halep s-a luat la ceartă cu antrenorul Cahill în timpul sfertului pierdut la Miami în fața Johannei Konta (6-3, 6-7, 2-6), lucru care l-a deranjat foarte tare pe Darren, acesta fiind pe punctul de a nu o mai însoți pe Simona nici măcar la Roland Garros. Fostul antrenor al lui Agassi și-a iertat însă eleva după ce Halep și-a schimbat conduita: „Când a ajuns acasă, mi-a spus că oprim colaborarea și că vorbim după Roland Garros. Apoi i-a plăcut cum m-am comportat în meciurile de Fed Cup și în cele de la Stuttgart. După acest turneu mi-a zis că vrea să se întoarcă alături de mine. L-am rugat, dacă poate, să vină înainte de Madrid și a fost de acord, pentru că și-a dat seama că îmi doresc să mă schimb”, a spus jucătoare care se va lupta cu Elina Svitolina, miercuri, pentru un loc în semifinalele de la Roland Garros.
Simona a mai declarat la conferința de presă organizată după calificarea în sferturile de la Roland Garros că a fost marcată de diferendul cu Darren. Pentru a nu mai trece printr-o stare similară, sportiva noastră a lucrat cu un mental coach, iar efectele au fost extraordinare: „A fost ca un șoc atunci când am realizat că mi-am pierdut antrenorul, pentru că el niciodată nu s-a plâns de atitudinea mea sau de munca depusă la antrenamente. Știam că îl voi aduce înapoi dacă îmi schimb atitudinea. Am lucrat mult la acest capitol, iar acum mă bucur că pot să fiu pozitivă pe teren… Nu voi mai fi niciodată negativă, așa cum am fost la Miami, pentru că atunci când am urmărit înregistrarea m-am simțit foarte rușinată pentru ceea ce am facut. Totul s-a schimbat, inclusiv viața mea din afara terenului. Sunt mai pozitivă, nu mai am toane, și asta mă ajută”, s-a destăinuit a 4-a jucătoare a lumii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER