Tenismanul elvețian Stan Wawrinka, locul 4 ATP și cap de serie numărul 4, a declarat, joi, după victoria din meciul cu Marius Copil, că românul a jucat bine, a servit la nivel înalt și a pus presiune pe el, informează site-ul oficial al Australian Open.
„A fost un meci destul de greu. Sunt fericit că am câștigat și mai ales că m-am impus în trei seturi. A fost greu astăzi, a fost cald, iar Copil a jucat foarte bine. El a servit la nivel înalt și a pus mare presiune pe mine. Nu am jucat cel mai bun tenis al meu, dar sunt fericit că am învins. Sunt mulțumit de jocul meu în general și de faptul că primele două meciuri de la Australian Open le-am câștigat în trei seturi. Jocul meu se va îmbunătăți în acest turneu și voi arăta un tenis din ce în ce mai bun. Într-un turneu de două săptămâni ai suișuri și coborâșuri, trebuie să rămâi concentrat„, a spus Wawrinka.
Conform statisticii site-ul oficial al competiției, elvețianul, deținătorul trofeului la Melbourne, a câștigat 108 puncte în meciul cu Marius Copil, în timp ce românul a făcut doar cu patru puncte mai puțin.
Marius Copil, jucător venit din calificări și locul 194 ATP, a avut 17 ași în meciul cu Wawrinka, unul dintre aceștia având 242 km/h și fiind, conform agenției France Presse, cel mai rapid serviciu la Australian Open după primele trei zile.
Copil a fost învins, joi, cu scorul de 7-6 (4), 7-6 (4), 6-3, după două ore și 16 minute, de elvețianul Stan Wawrinka, cap de serie numărul 4 și locul 4 ATP, în turul doi la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.
Copil a acces în premieră în turul doi al unui turneu de Grand Slam.
Wawrinka va juca în turul trei cu finlandezul Jarkko Nieminen, care a trecut, cu scorul de 7-6 (4), 7-5, 7-5, de germanul Matthias Bachinger.
Pentru performanța reușită la Australian Open, Marius Copil va primi 60.000 de dolari australieni (42.700 de euro).
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER