‘Statement win’. Toată lumea vorbește acum despre Mihaela Buzărnescu și modul în care a ‘tranșat-o’ pe Svitolina: ‘noul coșmar al Elinei’ și de ce ‘aceste două victorii nu sunt deloc întâmplătoare’

Într-o săptămână în care Simona Halep, cea mai bună jucătoare de tenis a României, nu evolează, lucrând intens la recuperare după sezonul de zgură, ochii presei internaționale rămân totuși ațintiți tot asupra unei românce: Mihaela Buzărnescu mai scrie o pagină în povestea sa de Cenușăreasă preschimbată dintr-o răsucire bruscă a baghetei în prințesă a circuitului. Victoria cu 6-3, 6-2 în fața numărului 5 mondial, Elina Svitolina, în sferturile turneului de la Birmingham, a atras numai cuvinte de laudă pentru sportiva în vârstă de 30 de ani.

Site-ul WTA notează faptul că ‘pentru a doua oară în trei săptămâni, Mihaela Buzărnescu reușește o victorie-declarație-de-intenție în fața Elinei Svitolina’. Reprezentanții circuitului feminin apreciază, totodată, că, după ce elimnat-o pe una dintre jucătoarele considerate printre favoritele la trofeu la Roland Garros, a doua rachetă a României a fost la fel de ‘precisă‘ și pe terenurile cu iarbă de la Birmingham, Mihaela reușind să își treacă în cont cel mai bun rezultat al carierei – semifinală într-un concurs de categorie Premier – deși este doar al doilea turneu WTA jucat vreodată pe iarbă.

Analiza WTA se încheie cu observația că Mihaela Buzărnescu ‘a profitat de cele 25 de greșeli neforțate plecate din racheta jucătoarei din Ucraina, reușind la rândul său 18 lovituri câștigătoare cu doar 12 greșeli, câștigând fiecare game pe serviciul Svitolinei în care a avut minge de break. În plus, s-a ținut strâns când a avut de înfruntat mingi de break pe propriul serviciu‘.

Italienii de la UBITENNIS o numesc pe Mihaela Buzărnescu ‘noul coșmar al Elinei Svitolina‘, notând că ‘după ce i-a explicat cum e cu tenisul pe zgură, la Roland Garros, i-a provocat o nouă rană, pe iarbă. Lecție fără drept la apel: două break-uri pe set, o excelentă utilizare a serviciului de stângace și deținând control absolut asupra fiecărui aspect al jocului. Două victorii deloc întâmplătoare, care reflectă dificultatea Svitolinei în fața unor jucătoare care nu îi permit să le fie speculat jocul. Buzărnescu își joacă ea cartea, este firavă dar poate fi extrem de incisivă. Face parte din categoria de jucătoare care vor emite pretenții la finale pe viitor‘.

L’Equipe aplaudă ‘victoria netă’ a Mihaleiei Buzărnescu în fața Elinei Svitolina.

SportsMax scrie că Mihaela Buzărnescu ‘a împietrit-o‘ pe Svitolina, iat TennisActu o numește pe a 30-a jucătoare a lumii ‘bestia nera’ a Svitolinei. Mai mult, PuntoDeBreak titrează: ‘Buzărnescu o surprinde pe Svitolina, la Birmingham’, punctând mai departe că românca ‘își confirmă și în acest turneu statutul de revelație a circuitului, cu o victorie convingătoare’. Sportskeeda o compară pe Mihaela cu o furtună.

  • Mihaela Buzărnescu o va înfrunta, sâmbătă, în semifinalele turneului de la Birmingham, pe cehoaica Petra Kvitova, numărul 8 mondial, de la ora 15:00. Dubla campioană de la Wimbledon a câștigat singurul meci direct la începutul lunii mai, scor 4-6, 6-2, 6-3, în finala turneului de casă, de la Praga. Meciul poate fi urmărit în format LIVE BLOG pe www.prosport.ro și în transmisiune directă pe canelele DigiSport.

Citește și: PERFORMANȚĂ‚ | Miki-bis! Buzărnescu o învinge pentru a doua oară într-o lună pe Svitolina. Filmul meciului în care Mihaela a fost ca o stâncă, iar tresăririle Elinei au fost boante în fața forehandului româncei. Super-duel și în semifinale

Citește și: „Poate că este un avantaj pentru mine faptul că am acest dar”. Mărturisire emoționantă a Mihaelei Buzărnescu, după a 2-a victorie lejeră în fața Elinei Svitolina: cum era să piardă un mare atu din cauza cutumelor din România

Publicat: 22 06. 2018, 21:43
Actualizat: 22 06. 2018, 21:48