STATISTICĂ‚ | Simona Halep părăsește Top 2 WTA după 595 de zile. Câte săptâmâni a petrecut până acum pe locul 3, poziție pe care o va ocupa de luni
Luni, 28 ianuarie, când clasamentul WTA va încorpora punctele câștigate de sportive la Australian Open 2019, Simona Halep pierde două poziții în ierarhia mondială. Aceasta este cea mai importantă alunecare în clasament pentru Simona, după data de 8 mai 2017, când Halep ajungea de pe 4 pe 8.
Constănțeanca părăsește Top 2 WTA pentru prima dată după 595 zile. În acest interval de timp, Simona Halep a adunat, în două reprize, 64 de săptămâni în fotoliul de lider mondial (16 săptămâni consecutive începând cu 9 octombrie, până pe 28 ianuarie 2018, plus alte 48 de săptămâni consecutive, începând cu 28 februarie 2018), plus alte 21 săptămâni pe locul 2 WTA (4 săptămâni în 2018 și 17 săptămâni, în 2017).
Pentru Simona Halep continuă însă o altă serie, a săptămânilor consecutive petrecute pe podium în clasamentul mondial. Pe 12 iunie 2017, românca urca 2 poziții în clasament, de pe 4 pe 2, fiind de nedetronat până acum din Top 2 timp de 85 de săptămâni.
Halep a avut 7 staționări pe poziția a 3-a în clasamentul WTA, totalizând 55 de săptămâni, ultimele două vizite pe poziția a treia fiind foarte scurte:
- 2 săptămâni pe poziția a 3-a în WTA, între 1 și 15 august 2016
- 3 săptămâni pe poziția a 3-a în WTA, între 1 și 21 februarie 2016
- 14 săptămâni pe poziția a 3-a în WTA, între 18 mai și 24 august 2015
- 9 săptămâni pe poziția a 3-a în WTA, între 23 februarie și 27 aprilie 2015
- 16 săptămâni pe poziția a 3-a în WTA, între 27 octombrie 2014 și 16 februarie 2015
- 2 săptămâni pe poziția a 3-a în WTA, între 6 și 20 octombrie 2014
- 9 săptămâni pe poziția a 3-a în WTA, între 9 iunie și 11 august 2014
Pentru Simona, cursa pentru recuperarea primei poziții nu va fi una simplă, și nici imediată. Fie că pe primul loc va ajunge Petra Kvitova, fie că va fi vorba despre Naomi Osaka, românca va avea de recuperat un ecart de peste 1400 de puncte.
Simona Halep are în program întâlnirea de Fed Cup contra Cehiei (9-10 februarie, deplasare), apoi turneele de la Doha (Premier, 11-16 februarie, 470 puncte pentru campioană) și Dubai (Premier 5, 17-23 februarie, 900 puncte). An de an, cele două turnee asiatice fac schimb de categorie, însă relevant rămâne faptul că românca are de apărat 350 de puncte față de 2018, aferente calificării în semifinale la turneul de categorie superioară.