Știm pe ce suprafață se va juca semifinala Fed Cup dintre România și Franța. Gazdele au făcut anunțul
Semifinala Fed Cup Franța – România se va juca pe zgură, pe teren acoperit. Federația franceză de tenis a făcut anunțul luni, prin intermediul conturilor de pe rețelele de socializare. Partida va avea loc în weekendul 20-21 aprilie, la Rouen, aceasta fiind a doua semifinală din istoria echipei de Fed Cup a României.
Gazdele au ales să dispute în premieră un meci de Fed Cup la Rouen, dar și o suprafață pe care Simona Halep a reușit chiar pe teritoriu francez cea mai bună performanță a carierei – trofeu la Roland Garros, în 2018 (detalii AICI despre orașul în care merg Segărceanu, Halep & Co: legăturile cu sportul, principalele obiective turistice și detalii despre sala-bijuterie care va găzdui 5.234 spectatori). Ambele echipe însă se descurcă bine atât de hard, cât și pe zgură, astfel încât alegerea unei suprafețe mai avantajoase a fost, într-adevăr, dificilă.
Dublă campioană a acestei competiții, de alte trei ori finalistă, Franța optase în ultimele 11 partide disputate pe teren propriu, din 2010 până în prezent, de 6 ori pentru a juca pe hard și de 5 ori pentru zgură.
De la promovarea în Grupele Mondiale, începând cu 2015, România a jucat de șase ori ori pe hard (4 victorii, 2 înfrângeri) și doar de trei ori pe zgură (de fiecare dată pe teren propriu, fiind învinsă doar de Germania).
Semifinala de Fed Cup se va juca la limita dintre sezonul de hard și cel de zgură (la finalul lunii martie vom ști campioanele celor două turnee Premier Mandatory pe hard din „Sunshine Double”, Indian Wells / Miami, iar pe 22 aprilie începe puternicul turneu Premier de la Stuttgart, jucat pe zgură, în sală).