SUA a câștigat Cupa Hopman pentru a șasea oară
Echipa Statelor Unite ale Americii, formată din John Isner și
Bethanie Mattek-Sands, a câștigat Cupa Hopman, învingând în finala
competiției, sâmbătă, la Perth, formația Belgiei (Ruben
Bemelmans/Justine Henin), scor 2-1, informează AFP.
În primul meci al finalei, Justine Henin a învins-o, cu scorul
de 7-6 (8/6), 6-3, pe Bethanie Mattek-Sands. John Isner(foto) a
adus apoi egalitatea pentru SUA impunându-se în partida de simplu
cu Ruben Bemelmans, scor 6-3, 6-4.
Ultimul meci al finalei, cel de dublu mixt, a fost câștigat de
Mattek-Sands și John Isner în fața belgienilor Justine Henin și
Ruben Bemelmans, scor 6-1, 6-3. SUA și-a adjudecat Cupa Hopman
pentru a șasea oară.