Super meciuri la Dubai! Cum arată semifinalele turneului de 2,6 milioane de dolari

  • S-au stabilit semifinalele turneului Premier de la Dubai, iar patru jucătoare extrem de puternice se vor lupta vineri pentru un loc în ultimul act.
  • Garbine Muguruza (Spania, favorită 2) o întâlnește pe Daria Kasatkina (Rusia), iar Elina Svitolina (Ucraina, favorită 1) se duelează cu Angelique Kerber (Germania, favorită 6).

Turneul de la Dubai (Emiratele Arabe Unite) generează un spectacol extraordinar, în condițiile în care cele mai bune jucătoare ale lumii, Simona Halep și Caroline Wozniacki, au declarat forfait. Favoritele care s-au înscris la competiția dotată cu 2,6 milioane de dolari nu au dezamăgit, așa că meciurile din semifinale sunt foarte interesante.

Garbine Muguruza, al doilea cap de serie, nu a avut mari emoții cu Caroline Garcia (Franța, favorită 5), câștigând cu scorul de 7-5, 6-2. Tot lejer s-a impus și următoarea adversară a ibericei, Daria Kasatkina, care a eliminat-o pe Elena Vesnina (Rusia) cu 7-6(5), 6-1. Muguruza și Kasatkina se vor lupta pentru un loc în finală de la ora 15:00 (Digisport 2).

Elina Svitolina, principala favorită, a trecut în minimum de seturi de japoneza Naomi Osaka, scor 6-2, 6-4. Ucraineanca se pregăteșe însă de un duel mult mai dificil, cu Angelique Kerber (favorită 6), nemțoaica trecând de Karolina Pliskova (Cehia, favorită 3) cu 6-4, 6-3. Semifinala dintre Svitolina și Kerber se va disputa de la ora 17:00 (Digisport 2).

Semifinalistele de la Dubai și-au asigurat câte un cec în valoare de 185.631 de dolari, în timp ce învinsa din finală va fi recompensată cu 347.060 de dolari. Campioana turneului din Emiratele Arabe Unite va pleca acasă cu un super premiu de 651.347 de dolari.
 

Publicat: 23 02. 2018, 10:38
Actualizat: 23 02. 2018, 10:45