Andy Murray a debutat perfect la ultimul turneu de tenis al anului, Turneul Campionilor de la Londra. Susținut de cei 17.500 de spectatori prezenți în Arena O2, jucătorul britanic a reușit o victorie senzațională în fața suedezului Robin Soderling, 6-2, 6-4, în Grupa B a competiției. La fel ca în 2009, onoarea de a deschide Turneul Campionilor a revenit favoritului publicului, Andy Murray (5 ATP). Și la fel ca în ediția precedentă, britanicul și-a adjudecat primul joc. De data aceasta, învinsul nu a fost Juan Martin del Potro, ci Robin Soderling (4 ATP), cel care în urmă cu numai o săptămână ridica trofeul Masters-ului de la Paris.
Punctul de forță:publicul
Deloc impresionat de statutul de favorit al adversarului, Murray a făcut ceea ce nu mai reușise din februarie 2006, de la San Jose: să îl bată pe Soderling. Aflat într-o formă fizică bună, încurajat în permanență de spectatori, britanicul a tranșat soarta meciului în numai 80 de minute. Murray a început în forță setul inaugural, a făcut break încă din game-ul al treilea, după care a menținut presiunea constantă pe Soderling. Semifinalistul de anul trecut al competiției, trădat de primul serviciu, nu și-a găsit ritmul și a cedat prima parte cu 6-2.
Niciun set în ultimii ani
Manșa a doua, mult mai echilibrată, i-a revenit tot britanicului, care a anulat o minge de break a adversarului și a câștigat game‑ul următor, suficient pentru a-și adăuga primele puncte în Grupa B. Victoria este cu atât mai surprinzătoare cu cât, în ultimele două întâlniri acesta nu i-a luat nici măcar un set scandinavului. Al doilea meci al zilei din Grupa B, dintre David Ferrer și Roger Federer, s-a disputat aseară după închiderea ediției.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER