Surpriză de proporții în tenis! Revenită în circuit după ce a născut, o veterană de 37 de ani a debutat cu victorie la turneul WTA 1000 de la Roma | VIDEO
Un moment realmente surprinzător s-a petrecut la turneul WTA 1000 de la Roma! Revenită în circuit după o lungă perioadă de inactivitate, în care a dat naștere unui băiețel, Barbora Strycova (37 de ani) a produs surpriza la debutul pe tabloul principal.
Barbora Strycova a ajuns pe locul 1.103 WTA din cauză că a absentat doi ani din circuit, iar cehoaica s-a folosit de clasamentul protejat pentru a intra pe tabloul principal de la Roma. Strycova a spulberat însă orice calcule, învingând-o pe Maryna Zanevska (Belgia, 77 WTA) în primul tur.
Surpriză de proporții în tenis! Revenită în circuit după ce a născut, o veterană de 37 de ani a debutat cu victorie la turneul WTA 1000 de la Roma
Deși meciul disputat marți a fost abia al doilea al ei de la revenirea în circuit, Barbora Strycova a reușit să treacă de Maryna Zanevska, cea care era mare favorită. Strycova, fostă ocupantă a locului 16 WTA, a dat totul pe teren, adjudecându-și o victorie muncită, scor 6-1, 3-6, 6-3.
Barbora s-a bucurat la final împreună cu fiul ei, pentru prima victorie de la revenirea în circuit. Ea a mai jucat un singur meci în postura de mamă, pe 25 aprilie, la turneul de la Madrid, fiind învinsă la debut, 3-6, 6-7 cu Elisabetta Coccciaretto (Italia, 45 WTA).
În turul secund al turneului de la Roma, dotat cu premii în valoare totală de 3,57 milioane de euro, Barbora Strycova se va duela cu a 9-a favorită a competiției, Maria Sakkari (Grecia).
Barbora Strycova a făcut tandem cu Simona Halep la turneul de la Praga 2020
Barbora Strycova s-a răzgândit și a revenit în circuit, după ce anunțase la începutul anului 2021 că se retrage definitiv din tenis! Ultimul meci disputat de Strycova înainte de a deveni mamă a fost la Australian Open 2021! În urmă cu 16 luni, cehoaica a dat naștere unui băiețel pe nume Vincent.
Barbora demonstrează că poți concura la un nivel înalt în circuitul WTA chiar și după o absență de doi ani, oferindu-le fanilor Simonei Halep motive de optimism! Constănțeanca nu a mai jucat de opt luni și speră să scape de suspendare și să revină în curând pe terenul de tenis.
Simona Halep a evoluat împreună cu Barbora Strycova în proba de dublu a turneului de la Praga 2020. Cele două au fost învinse în primul tur de rusoaicele Veronika Kudermetova și Anastasia Pavlyuchenkova, scor 6-3, 3-6, 10-8.