Surpriză la Turneul Campionilor, în grupa lui Tecău și Rojer. Liderii mondiali au cedat la debut și vor avea meci direct pentru supraviețuire cu „RoTec”

Tecău și Rojer înfruntă liderii mondiali, miercuri, de la ora 14:00, în Grupa Max Mirnîi.

Surpriză în grupa lui Tecău la Turneul Campionilor. După ce Horia și Juls au pierdut meciul inaugural, liderii mondiali și câștigătorii probei de dublu masculin la ultimele două Grand Slam-uri disputate, Juan Sebastian Cabal și Robert Farah le-au împărtășit soarta, cedând în fața francezilor Pierre-Hueges Herbert și Nicolas Mahut, campionii de la Australian Open.

În consecință, Tecău și Rojer îi vor înfrunta pe columbienii de 32 și, respectiv, 33 de ani, miercuri, într-un meci capital pentru menținerea șanselor de a accede în semifinale. Perechea româno-olandeză are avantaj 5-4 la meciurile directe, cei  doi impunându-se în unicul duel pe hard indoor, anul trecut, la Masters-ul de la Paris.

Cabal și Farah i-au învins dramatic pe Rojer și Tecău în sferturile de la Wimbledon 2019. Columbienii au asigurat primul loc pentru finalul de an. Ei caută însă primul titlu al carierei la Turneul Campionilor.

Din cinci participări anterioare la ATP Finals, dintre care două cu Robert Lindstedt, Tecău a reușit să treacă de grupe o singură dată, în 2015. Atunci, el a și câștigat trofeul, alături de Jean-Julien Rojer.

20 titluri au câștigat împreună Tecău și Rojer, porecliți de fani „RoTec”. Două dintre ele au venit în 2019 (Madrid și Basel).

În celălalt meci al grupei Max Mirnîi de miercuri se înfruntă perechile Krawietz / Mies și Herbert / Mahut. Perechile Kubot / Melo și Klaasen / Venus au câștigat primele partide din Grupa Jonas Bjorkman.

Tecău și Rojer sunt singura pereche prezență la Londra care a câștigat în trecut un trofeu la ATP Finals. Ei evoluează în grupă împotriva celor trei cupluri care și-au împărțit cele patru titluri de Mare Șlem în 2019.

Publicat: 12 11. 2019, 13:31
Actualizat: 12 11. 2019, 15:15