Surpriză URIAȘĂ‚ la Wimbledon! A doua favorită a fost umilită de anonima care a eliminat-o și pe Halep în 2015
De necrezut: Garbine Muguruza (Spania), al doilea cap de serie de pe tabloul feminin, a părăsit joi turneul de la Wimbledon încă din turul secund, după 3-6, 2-6 cu Jana Cepelova (Slovacia, 124 WTA)! Muguruza e campioana de la Roland Garros, precedentul turneu de Grand Slam disputat în calendar (7-5, 6-4 în finală cu Serena Williams), iar o înfrângere atât de prematură la Wimbledon nu era anticipată de nimeni în lumea tenisului!
Jana Cepelova, jucătoare care nu a trecut de turul doi al vreunui turneu WTA în acest sezon, pare că se transformă atunci când evoluează la Wimbledon! Sportiva slovacă a reușit victoria carierei la All England Club în 2015, după 5-7, 6-4, 6-3 cu Simona Halep în primul tur, iar acum produce un nou șoc, la ediția din 2016 a turneului londonez. Cepelova, jucătoare venită din calificări, s-a distrat cu Muguruza, campioana de la Roland Garros și finalista din 2015 a turneului de la Wimbledon, învingând-o pe spanioloaică în numai o oră de joc, scor 6-3, 6-2.
Jana Cepelova se simte fabulos pe iarbă, atunci când joacă împotriva marilor favorite. Ea nu a confirmat însă după victoria cu Halep din 2015, pierzând în turul următor în fața Monicăi Niculescu, scor 3-6, 3-6. În faza următoare de la Wimbledon, Jana se va duela cu Lucie Safarova din Cehia, al 28-lea cap de serie din competiția feminină. Eliminarea Garbinei Muguruza o ajută indirect și pe Simona Halep, care o putea întâlni pe iberică în semifinale.