Amenințat de fuleul lui Novak Djokovic, Rafael Nadal își dorește cu orice preț să „țină” de fotoliul de lider în topul ATP. Strategic, spaniolul a decis să intre în turneul din Barcelona din această săptămână, o competiție cu grad de dificultate mai mic decât cele cu care ne-a obișnuit în ultima vreme, adică turneele de Grand Slam și Masters Series, dar de unde poate „culege” 500 de puncte salvatoare pentru a se menține în frunte.
Pentru prima dată în ultimii șapte ani, tandemul Rafael Nadal – Roger Federer poate fi detronat de la șefia circuitului ATP, Novak Djokovic, singurul jucător neînvins în acest an, fiind tot mai aproape de a deveni numărul unu mondial. Sârbul poate fi noul lider după turneul de la Wimbledon, însă specialiștii nu exclud o astfel de posibilitate nici după Grand Slam-ul de la Roland Garros. Incluzând și Open-ul francez, Rafael Nadal are de apărat nu mai puțin de 4.000 de puncte. În contrast, Nole are de apărat doar 585 de puncte, pe care le-ar putea strânge, spre exemplu, doar dacă va juca finala la Madrid, la următorul turneu Masters Series. Djokovic are de adunat puncte În atare condiții, toate punctele pe care Djokovic le-ar putea câștiga la Belgrad, Roma sau Roland Garros nu ar face decât să reducă substanțial diferența dintre el și Nadal, în prezent aflată la 3.230 de puncte și, de ce nu, chiar să producă rocada dacă spaniolul nu câștigă toate turneele mari din perioada următoare. Acesta este și motivul pentru care Nadal a decis să participe în această săptămână la turneul din Barcelona, peste care a „sărit” în 2010, dar pe care l-a câștigat în cinci rânduri, între 2005 și 2009. Cu 500 de puncte pe care și le poate trece în cont în cazul unui succes final în Catalunia, Rafa consideră că își poate salva locul întâi mondial. „Aceasta este singura săptămână când nu am de apărat puncte și trebuie să le câștig”, a spus Nadal, înainte de meciul său de debut de azi cu Gimeno Traver. Tot azi, Hănescu îl înfruntă pe sud-africanul Anderson.
Dulgheru, out din prima la Stuttgart Alexandra Dulgheru (28 WTA) a părăsit ieri, încă din primul tur, turneul WTA de la Stuttgart, în valoare de 721.000 de euro. Eleva lui Daniel Dobre a fost învinsă de slovaca Daniela Hantuchova (36 WTA) cu 7-5, 6-3, la finalul unui meci care a durat o oră și 36 de minute. Românca a condus în primul set cu 4-2, după care Hantuchova a preluat controlul. În actul secund, Alex a avut 3-2, dar a pierdut patru game-uri la rând. Ungur, peste Crivoi la Napoli Adrian Ungur l-a învins, ieri, pe compatriotul său, Victor Crivoi, cu 3-6, 6-1, 6-3, în manșa inaugurală a turneului challenger de la Napoli și a egalat la doi scorul întâlnirilor dintre ei. Ungur s-a impus după o oră și 34 de minute de joc și și-a asigurat un cec de 530 de euro și 6 puncte ATP, în timp ce Crivoi va primi doar 310 euro. În optimi, Ungur îl va întâlni pe belgianul Steve Darcis. Begu s-a oprit la Fes Noua senzație a tenisului feminin românesc, Irina-Camelia Begu s-a oprit ieri, în primul tur al turneului de la Fes (Maroc). Venită din calificări, Begu (102 WTA) a fost învinsă de Iaroslava Șvedova (49 WTA, Kazahstan) cu scorul de 6-3, 6-2, după o oră și 21 de minute. Begu va primi 17 puncte WTA și un cec de 1.725 de dolari. În turul doi e calificată Simona Halep, care o va întâlni pe rusoaica Alla Kudriavțeva.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER