Te îmbogățești doar dacă participi. Premii uriașe la următoarea ediție a Australian Open. Cât va încasa Simona Halep dacă pierde încă din primul meci și muntele de bani oferit câștigătorilor
Organizatorii turneului de la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului, care va avea loc în perioada 16-29 ianuarie 2017, au anunțat o creștere cu 14% a premiilor totale puse în joc la noua ediție, care vor ajunge astfel la 34,85 milioane de euro, conform Reuters.
Pentru câștigarea probelor de simplu, masculin și feminin, sportivilor le vor intra în cont 2,5 milioane euro. Craig Tiley, directorul turneului australian, a dezvăluit, într-un comunicat, că oficialii competiției s-au concentrat pe creșterea premiilor pentru jucători în faza calificărilor, precum și în primele tururi de pe tabloul principal.
Concret, sportivii eliminați în primul tur vor urma să primească cu 30% mai mulți bani față de ediția precedentă a turneului, iar pierzătorii din turul secund vor primi cu 29% mai mulț. Sportivii ce părăsesc competiția în tururile trei, respectiv patru, vor primi 90.000 de euro, respectiv 153.000 de euro. Premiile pentru „sferturi”, semifinale și finală au crescut cu 9%.
La turneul găzduit de Melbourne, România va avea cinci sportive pe tabloul principal din proba de simplu. Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu, Sorana Cîrstea și Patricia Țig. Anul trecut, Halep, cea mai bine clasată româncă în ierarhia mondială, a fost eliminată în primul tur de Shuai Zhang, locul 133 WTA la acea vreme.