Tecău revine pentru a ține România în grupa I:** „M-am întors pentru țară și pentru suporteri”
Tenismanul Horia Tecău a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că a decis să revină în echipa de Cupa Davis, pentru țara sa și pentru suporteri, urmând să joace la dublu, după patru ani, cu Florin Mergea, în disputa cu Finlanda, de la Cluj-Napoca.
„Cupa Davis a fost întotdeauna ceva deosebit pentru mine. M-am întors pentru România și pentru fani și vreau să le spun să ne fie alături la meciurile de la Cluj-Napoca, să ne susțină de la un capăt la altul, să-i facă pe finlandezi să le tremure rachetele în mână. Avem nevoie de ei în sală„, a spus Tecău, după antrenamentul de luni după-amiază, de la Cluj-Napoca.
Horia Tecău s-a referit și la motivele care au dus să refuze participarea la ultima întâlnire din Cupa Davis, cea cu reprezentativa Olandei. „Nu a fost vorba doar de Andrei Pavel, dar au fost mai multe la mijloc. Noi, ca jucători, ne-am dorit să avem o altfel de comunicare cu federația. Să fim întrebați și consultați cu privire la antrenor și suprafață. Este greu ca jucător, îți dorești cele mai bune condiții posibile, iar dacă nu se întâmplă, nu poți da totul„, a completat Tecău.
La începutul acestui an, Victor Hănescu, Adrian Ungur, Marius Copil, Victor Crivoi și Horia Tecău au anunțat că refuză să mai răspundă convocărilor dacă Andrei Pavel nu este reinstalat în funcția de căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis. Cei mai buni jucători români din clasamentul ATP, Victor Hănescu și Adrian Ungur, au declinat participarea la întâlnirea de Cupa Davis de la finalul acestei săptămâni.
Horia Tecău va juca meciul de dublu, de sâmbătă, cu Florin Mergea, dar s-a arătat deranjat de suprafața de joc, una lentă pentru astfel de partide. „Sună bine la dublu cu Florin Mergea. Am început antrenamentele astăzi, vrem să fim în formă pentru turneu. Mă întorc la Cluj-Napoca după câțiva ani și sper să îmi poarte noroc. Suprafața de joc este mult mai lentă decât mă așteptam, e bună pentru meciurile de simplu, dar pentru dublu, nu e la fel. Aș fi preferat să fim întrebați toți, să luăm decizia în echipă și să fim toți de acord cu asta. Dar, meciul de dublu aduce doar un punct, iar cele de simplu, patru. Oricum, va fi mai bine pentru noi decât pentru finlandezi cu această suprafață„, a adăugat Tecău.
Tenismanul român consideră că primele trei meciuri din confruntarea cu Finlanda vor conta enorm. „Trebuie să ne concentrăm pe aceste trei puncte, de vineri și sâmbătă. Ne va fi greu fără Hănescu și Ungur, dar trebuie să-i înțelegem și pe ei„, a subliniat Tecău.
La rândul său, Florin Mergea s-a arătat mulțumit de suprafața de joc. „Este abia prima zi, abia simțim suprafața, este foarte lentă, exact cum am vrut. Avem o echipă tânără, e adevărat, dar cu jucători care pot ataca orice nivel. Va fi un meci greu, jocul va decide totul, pe teren. Ne dorim să evităm barajul cu Danemarca„, a explicat Mergea.
După antrenamentul României au sosit și finlandezii la ședința de seară.
Căpitanul nejucător al Finlandei, Kim Tiilikainen, a precizat, pentru MEDIAFAX, că se așteaptă la dueluri dificile. „Va fi o confruntare foarte grea și mă aștept la cinci meciuri. Este greu de prezis cine va câștiga, dar așa cum noi dorim, și România vrea. Va conta foarte mult forma jucătorilor din acea zi. Nu avem preferințe pentru tragerea la sorți. Cunosc jucătorii români și cred că dublul Mergea-Tecău va fi redutabil. Este prima dată când mă aflu la Cluj, iar în România am mai fost o singură dată, la un turneu, la Brașov. Atunci nu am avut timp să vizitez nimic, sper să reușim acum„, a menționat Tiilikainen.
Tragerea la sorți din confruntarea România-Finlanda va avea loc joi, de la ora 13.00. Vineri, în prima zi, sunt programate primele două meciuri de simplu, începând cu ora 13.00, sâmbătă va avea loc cel de dublu, de la ora 15.00, iar duminică, ultimele două partide de simplu, de la ora 13.00.
România luptă pentru rămânerea în Grupa I a Zonei Euro-Africane.
sursa: Mediafax