Tecău și Lindstedt au debutat cu o înfrângere la Turneul Campionilor:** „Putem câștiga următoarele meciuri”

Tecău și Lindstedt au debutat cu o înfrângere la Turneul Campionilor, însă constănțeanul crede în calificare

Perechea Tecău/Lindstedt participă pentru a doua oară consecutiv la Turneul Campionilor

Londra este locul în care perechea Tecău/Lindstedt va pune capăt parteneriatului de trei ani. O motivație în plus pentru a se autodepăși la Turneul Campionilor și de a îndeplini marele obiectiv, ieșirea din grupe. Ieri, în debutul competiției tandemul româno‑suedez a jucat curajos, a controlat meciul, a recuperat spectaculos în decisiv de la 0-4, însă s-a înclinat în fața perechii Max Mîrnâi/ Daniel Nestor cu 6-4, 6-7 (1), 10‑12.

„Cred că în continuare avem șanse să ne calificăm mai departe. Sunt încrezător că putem câștiga următoarele două meciuri. Cel puțin sunt sigur că vom da totul pe teren. Am făcut un meci bun și mă bucur că Robert s-a refăcut după accidentarea la mușchii cervicali, care l-a ținut departe de forța maximă în ultima lună”, a declarat Horia Tecău după meci.

Partida a avut o încărcătură emoțională imensă pentru constănțean care s-a văzut față în față cu Mîrnâi, cu care va face pereche din sezonul următor. Următoarele două meciuri din grupă vor fi împotriva echipelor Bhuphathi/Bopanna și Marray/ Nielsen.

Radu RESTIVAN (Londra)
radu.restivan@prosport.ro

Publicat: 06 11. 2012, 08:07
Actualizat: 06 11. 2012, 08:08