UPDATE 10.33: Perechea formată din Horia Tecău și Robert Lindstedt au pierdut finala turneului de dublu de la Beijing contra perechii Michael Llodra/Nenad Zimonjic, scor 7-6, 7-6.
UPDATE: 08.20 – Perechea formată din Horia Tecău și Robert Lindstedt evoluează acum în finala turneului de dublu de la Beijing contra perechii Michael Llodra/Nenad Zimonjic.
Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia) s-a calificat, sâmbătă, în finala probei de dublu din cadrul turneului de la Beijing (China), dotat cu premii în valoare totală de 2,1 milioane de dolari.
Tecău și Lindstedt au învins în semifinale, cu scorul de 6-4, 6-7 (9), 10-6, cuplul croat Marin Cilici/Ivan Ljubicici.
Românul și suedezul vor întâlni în finală perechea Michael Llodra/Nenad Zimonjici (Franța/Serbia), cap de serie numărul 3.
Prin accederea în finală, cei doi și-au asigurat un premiu de 68.000 de dolari și 300 de puncte ATP.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER