Zile cu tenis în România! Concord Iași Open 2020, organizat de fostul antrenor al Simonei Halep, plus Vitality Open Tour!
În perioada 14 – 20 septembrie, la Iași va avea loc Turneul ATP Challenger 100 ”Concorde Iași Open”, eveniment găzduit de Baza Sportivă Ciric, prevăzută cu șase terenuri de zgură.
Până atunci, în acest week-end au loc meciurile din calificări, dintre cei 16 participanți urmând să fie desemnați ultimii 4 jucători care vor completa tabloul de simplu.
Favorit nr. 4 la un moment dat în calificări, Marius Copil, prima rachetă a României, a reușit să acceadă în cele din urmă direct pe tabloul principal, după ce s-au consemnat patru retrageri.
Dintre cei 16 jucători din calificări, 4 sunt români: Radu Mihai Papoe, Dragoș Nicolae Mădăraș, Matei Adrian Georgescu și Alexandru Jecan, primii trei primind wild-card.
Principalul favorit al calificărilor este francezul Manuel Guinard, care va juca în primul tur cu italianul Lorenzo Bocchi, argentinianul Tomas Martin Etcheverry este al doilea favorit (duel cu francezul Mathieu Perchicot), iar austriacul Kacper Zuk, al treilea favorit, va da piept în primul meci din calificări cu brazilianul Rafael Matos.
Cei patru jucători români din calificări vor întâlni în primul tur capi de serie, după cum urmează:
Radu Mihai Papoe – Matteo Martineau (Franța, nr. 8)
Dragoș Nicolae Mădăraș – Juan Manuel Cerundolo (Argentina, nr. 5)
Alexandru Jecan – Maxime Hamou (Franța, nr. 7)
Matei Adrian Georgescu – Felipe Meligeni Rodrigues Alves (Brazilia, nr. 6)
„Ne propunem ca acest turneu, Concord Iași Open, să devină cel mai mare turneu de tenis masculin din România. Pe lângă valoarea premiului de 88.520 de euro și recunoaștere internațională, oferim participanților la acest turneu accesul la o bază sportivă modernă și la un mediu de petrecere a timpului liber dedicat și bazat pe experiența dovedită a unor nume cu impact în tenis, cum sunt Ion Țiriac și Daniel Dobre. Concord Iași Open este creat pentru ca 7 tineri tenismani români să beneficieze de garanția participării la cel mai puternic turneu de tenis ATP Challenger din România ca posesori de invitații”, a declarat Andrei Oriță, organizatorul Concord Iași Open.
„Ca și concept, Challengerul este o rampă de lansare pentru tinerii jucători și în același timp circuitul de reintrare pentru cei afirmați care din diferite motive au întrerupt competiția. Andrey Kuznetsov și Denis Istomin sunt doi dintre cei mai cunoscuți jucători de pe tabloul principal. În rest, vor fi mulți jucători pe care am putea să-i descoperim în prima sută sau în Top 50 în 2-3 ani”, a completat Andrei Oriță. Directorul turneului de la Iași este Daniel Dobre, antrenorul cu care Simona Halep a triumfat la Wimbledon în anul 2019.
Vitality Open Tour
În perioada 12 – 20 septembrie, la Tenis Club Curtea de Argeș se dispută cea de a VII-a ediție a Vitality Open Tour, competiție de seniori din cadrul ITF World Tennis Tour, dotată cu premii de 15.000 de dolari. La acest turneu internațional concurează în probele de simplu și de dublu jucători din Franța, România, Spania, Croația, Kazasthan, Ucraina, Bulgaria, Slovacia, Polonia, Olanda, Argentina. SUA, Italia, Serbia, Grecia, Canada, Islanda, Marea Britanie, Moldova, Bangladesh, Israel, Germania.