În perioada Sărbătorilor de iarnă, sportivul focșănean Mircea Dimofte s-a întors acasă din Statele Unite ale Americii pentru a-și petrece vacanța și Sărbătorile de iarnă alături de familie și de cei dragi.
Anul 2012 a fost unul foarte încărcat din punct de vedere sportiv, cât și academic pentru Mircea. Acesta s-a transferat la facultate în New York și anume „New York Institute of Technology”, continuându-și studiile, dar și sportul de performanță în cadrul Universității și echipei de tenis. „Anul 2012 pentru mine a fost un an foarte bun din punct de vedere universitar. În prima parte a anului, efortul depus mi-a fost răsplătit încheind semestrul cu 4.0 (media 10 în România). Toate aceste rezultate obținute au contribuit la includerea mea ca membru cu merite speciale în cadrul celor mai vechi și prestigioase Societăți de Onoare din America și anume „Phi Kappa Phi” și „Beta Gamma Sigma”. Criteriul de selecție al acestor societăți de onoare este foarte ridicat și includerea în cadrul lor se face doar pe bază de invitație din partea acestora. Având în vedere că Phi Kappa Phi este cea mai veche și prestigioasă Societate de Onoare pentru toate specializările universitare, una din condițiile principale pentru a deveni membru este de a avea media generală 3.90 (9.80 în România) pe trei ani de studii universitare. A doua parte a anului pentru mine a venit cu o schimbare și o nouă experiență de viață în unul din cele mai frumoase orașe din lume, New York. Acest oraș superb reprezintă noua mea casă, unde surprinzător am reușit să mă integrez ușor, atât cu stilul de viață, cât și cu universitatea și sportul. În noua mea echipă m-am integrat foarte repede, reușind să joc pe poziția 1 atât la simplu cât și la dublu, obținând rezultate pozitive în meciurile disputate: 4 victorii la simplu și fără înfrângeri, iar la dublu 5 victorii și nicio înfrângere. În urma acestor rezultate obtinute am reușit să mă situez pe locul 12 în clasamentul regional al Coastei de Est al Americii„, ne-a declarat tenismanul vrâncean care face performanî în Statele Unite ale Americii. „Sunt foarte bucuros și mulțumit sufletește deoarece schimbarea prin care am trecut nu a fost atât de dificilă pe cât am crezut. Prin multă muncă am reușit să obțin și în cadrul acestei Universități „New York Institute of Technology” rezultate academice foarte bune, încheind și acest semestru cu media generală 10. La început de An Nou doresc tuturor vrâncenilor multă sănătate și fericire alături de cei dragi„, a mai precizat tenismanul Mircea Dimofte
Își dorește să fie sănătos
Mircea Dimofte și-a propus să aibă rezultate cât mai bune pe plan profesional. „Îmi doresc să fiu în primul rând sănătos. Persoanele care au avut un rol deosebit în viața mea în ceea ce privește viitoarea carieră au fost tata și mama, care m-au sprijinit și încurajat tot timpul să-mi aleg aceast drum în viață. Tainele tenisului le-am învățat alături de profesorul George Bucuroiu, care mi-a inspirat încredere și curaj în propria persoană și in visul de a deveni tenismen profesionist„, a mai precizat Mircea Dimofte. Are ca hobby-uri practicarea sporturilor de motor, călătoriile și este pasionat de muzica house și dance. Palmaresul lui Mircea Dimofte este impresionant și, în fiecare an, s-a clasat în primii tenismeni ai țării la toate categoriile de vârstă: locul I la Under 10, locul 2 la Under 12, locul III la Under 14, locul 5 la Under 16 și 18.
Palmaresul lui Mircea Dimofte
Printre cele mai bune rezultate obținute pe plan internațional, tenismenul Mircea Dimofte a fost semifinalist la Junior ITF Tennis Tounament (întrecere desfășurată la Mamaia), finalist în proba de dublu la International Championships of Romania (2008) și a ajuns în primii opt tenismeni la International Championships of Romania (2007) și ITF Junior Tournament din Malta (în proba de dublu). Pe plan național, focșăneanul a fost vicecampion național la Under 10, sfertfinalist la Under 12 și 14, dar și câștigător al peste 80 de turnee naționale și internaționale la juniori (în România și Italia).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER