„Tenisul românesc este fărâmițat, format din grupuri de interese”. Scrisoarea adresată de Sever Dron iubitorilor sportului alb

  • Publicat:
  • Actualizat:

Sever Dron s-a aflat în componența echipei de aur a tenisului romanesc, alături de Ilie Năstase și Ion Țiriac în perioada 1968-1972. După încheierea carierei de jucător, i-a antrenat pe Virginia Ruzici, campioană la Roland Garros (1978), sau Henri Leconte, un jucător care a scris istorie pentru Franța. La 70 de ani, actualul antrenor respiră tenis și îi cunoaște dedesubturile mai bine decât oricine altcineva. Sever Dron a adresat, prin intermediul ProSport, o scrisoare deschisă către toți fanii sportului alb din România, în care semnalează cele mai arzătoare probleme și încearcă să indice o cale spre regăsirea bucuriei de a privi și a juca tenis în România.

Foto: Sever Dron, la fetivitatea de premiere a unei etape a Winter Cup, organizată la Tenis Culb 2000, competiție destinată juniorilor

„Se spune că nimic nu unește mai mult două suflete decât o pasiune comună. Dacă nu „ardem” împreună, nimic nu are sens – nici prietenia, nici dragostea, nici bucuria construirii, nici măcar ura. Dar nu despre ură doresc să vă vorbesc, ci despre nobila patimă care ne adună în jurul sportului alb. Tenisul este pasiunea noastră comună. Suntem mulți, foarte mulți. Ne place să-l jucăm, să-l privim, să-l comentăm, să-l organizăm. Pentru acest simplu motiv, cu modestie, respect și prietenie, vă adresez aceste rânduri”.

„Tenisul românesc are nevoie de o revoluție de mentalitate. Este fărâmițat”

„Ca om de tenis, am reflectat adeseori, după ce am revenit în România, la starea în care se găsește acest sport în țara noastră, la condiția lui organizatorică, la felul în care funcționează acesta la toate nivelurile, la maniera în care sunt pregătiți juniorii, la strategia de promovare și susținere a seniorilor. După o analiză foarte atentă și pe deplin răbdătoare, lipsită de prejudecăți și fără urmă de subiectivism, am ajuns la o singură concluzie: tenisul românesc, ca de altfel întreaga națiune, are nevoie de o revoluție de mentalitate. Una urgentă și profundă. Ca și societatea românească, tenisul de la noi este făramițat. El este format din grupuri de interese între care dialogul și colaborarea au devenit aproape imposibile”.

Foto: Victor Hănescu, la Năstase-Țiriac Trophy 2014. Bucureșteanul va participa în primul tur și Roland Garros (25 mai-8 iunie), cel mai important turneu desfășurat pe zgură

„Lipsa de comunicare între energiile tenisului românesc aduce cu sine, în chip evident, și o supărătoare lipsă de transparență, una care dă naștere la numeroase suspiciuni. Nimic pe lumea aceasta nu se clădește în absența unei minime încrederi reciproce. În astfel de condiții, chiar și bunele intenții, sau poate mai ales ele, pot sfârși prin a fi interpretate greșit”.

  • Guy Forget, căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a Franței, spunea despre Sever Dron că este un om care s-a născut pentru tenis și respiră prin tenis. 

„Să tratăm cu înțelepciune reușitele, dar și dezamăgirile”

„Cu siguranță că experiența acumulată într-o viață dedicată tenisului nu se poate impune, ci doar se poate adăuga energiilor care exista în sportul alb de la noi. Sunt atât de multe energii în tenisul românesc ce se irosesc în discuții inutile și care dau naștere la blocaje și frustrări, încât mă întreb dacă nu cumva cel mai ilustrativ proverb cât privește realitățile acestui domeniu de la noi nu este Să moară și capra vecinului?  

Foto: Simona Halep și trofeul cucerit la Doha (Qatar), singurul din 2014 și cel mai important dintre cele 7 ale carierei.

„În perioada următoare se vor produce o serie de evenimene importante pe scena tenisului  românesc: turneul WTA Bucharest Open, Cupa Davis (indiferent de faza pe plan mondial în care evoluează România), fără să mai vorbesc de participarea jucătorilor și jucătoarele noastre de top (seniori și juniori) la turnee importante ca Roland Garros și Wimbledon”.

Pornind de la aceste evenimente, m-am gândit că am putea, printr-un efort general de voință și simțire, să ne modificăm atitudinea și să așezăm între paranteze ceea ce ne desparte, pentru a  pune accentul pe ceea ce ne unește: pasiunea pentru tenis. Ce-ar fi dacă toți cei care iubim acest joc minunat să ne unim, să uităm de dezbinare și, împreună, să reușim să susținem elaborarea unui suport cât privește noile provocări ale tenisului românesc. Să încercăm să tratăm cu aceeași înțelepciune reușitele (și mă refer la momentele Halep, Fed Cup,Tecău etc.) și dezamăgirile (Cupa Davis, turneele masculine inviduale)”.

  • Virginia Ruzici, managerul Simonei Halep, despre Sever Dron: „Sever s-a dovedit a-mi fi antrenor dedicat și un excelent psiholog. Este un mare povestitor, care deține arta de a transforma faptul semnificativ al vieții în epica fascinantă”.  

     

Foto: Virginia Ruzici, campioană la Roland Garros în 1978, în prezent managerul Simonei Halep (4 WTA).

„Francezii au identitate și se apără între ei”

„Cum ar fi să scriem pe Facebook multe, foarte multe mesaje de încurajare sportivilor noștri, înainte de meci, și de felicitare sau susținere, după partidă, indiferent de rezultat? Cum ar fi ca, după confruntări, să apărem cu bannere din care să reiasă sprijinul nostru? Cum ar fi ca în presă, televiziune, radio și pe siteuri sau bloguri internaute să existe materiale pozitive și lucide, de analiză și încurajare a jucătorilor și jucătoarelor noastre? Împreună vom reuși cu siguranță să schimbăm ceva, iar sportivii vor simți această nouă direcție. Și poate că asta îi va ajuta să nu se mai simtă singuri”.

Foto: Echipa de Cupa Davis a Franței, sărbătorind calificarea în semifinalele competiției, după 3-2 la general cu Germania, pe teren propriu.

„În Franța există mai mult de 1.200.000 de jucători licențiați. Firește, nu sunt cu toții mari campioni, dar pentru că sunt animați de aceeași pasiune pentru sportul alb, ei se simt mândri că fac parte dintr-o mare familie reunită. Au identitate și-și respectă blazonul. Se apără între ei și acționează uniți. Cred că în România toți cei care țin o rachetă în mână pot să înțeleagă această stare de lucruri și, de pildă, prin simplul gest de a se înscrie într-un club și a obține o licență la F.R.T. ar arăta că iubesc acest sport”. 

  • Sever Dron a fondat „Institut du Tennis Sever Dron” (ITSD), academie de tenis în Franța, dar și Tenis Club 2000 – Academia Sever Dron, în România

„Coeziunea familiei tenisului românesc, un ideal realizabil”

„Că suntem, jucători profesioniști, amatori, arbitri, organizatori, juniori, speranțe, comentatori, ziariști, medici, avocați, bancheri, oameni de afaceri, intelectuali, bloggeri, eu sunt convins că putem face acest gest simbolic pentru început, pentru ca apoi să colaborăm împreuna în forme structurate la dezvoltarea tenisului național”.

Foto: Reprezentativa de Fed Cup a României, formată din Monica Niculescu, Irina Begu, Simona Halep și Sorana Cîrstea, celebrând succesul din Fed Cup, obținut în fața Serbiei la Arenele BNR (19-20 aprilie).

„Doresc să vă asigur că la vârsta mea nu fug după funcții sau notoritate, iar acest demers este total dezinteresat în plan material. Am o statură, o biografie, un capital de încredere, sunt om independent și mă declar fericit că mi-am regăsit libertatea de expresie, astfel încât îmi pot exprima după voia inimii propriile valori și credințe, unele în care cred și pe care le susțin fără reținere. Firește, pe prima prima treaptă a acestora se situează coeziunea familiei tenisului românesc. Este un ideal realizabil”.

 

 

  

 

 

 

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ponta, mesaj pentru Simion: Tu nu eşti Călin Georgescu. Nu ai educaţia, pregătirea, experiența
Ponta, mesaj pentru Simion: Tu nu eşti Călin Georgescu. Nu ai educaţia, pregătirea, experiența
Atenție, români! Nu deschideți ferestrele! Anunțul venit în urmă cu puțin timp de la ANM
Atenție, români! Nu deschideți ferestrele! Anunțul venit în urmă cu puțin timp de la ANM
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Un reporter croat a inventat un jucător și l-a testat pe Deschamps: „Aveți un plan pentru a-l contracara pe ‘Baleglawic’?”
Un reporter croat a inventat un jucător și l-a testat pe Deschamps: „Aveți un plan pentru a-l contracara pe ‘Baleglawic’?”
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Prima
Prima "victimă" a lui Mircea Lucescu, după 0-1 cu Bosnia: "Nu o să mai joace, altfel cum îţi explici declaraţia?…
Cum arată Consuelo la 51 de ani. Imagini rare cu fosta soție a lui Adi Mutu! Din ce faci bani pe bandă rulantă
Cum arată Consuelo la 51 de ani. Imagini rare cu fosta soție a lui Adi Mutu! Din ce faci bani…
Prețul scandalos cu care se vând primele roșii românești în piețele din București. Până și în Dubai sunt mai ieftine / GALERIE FOTO
Prețul scandalos cu care se vând primele roșii românești în piețele din București. Până și în Dubai sunt mai ieftine…
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
Bolidul de 5 milioane $ al lui Andrew Tate a ajuns pe platformă. Influencerul i-a spart baia de ulei după
Bolidul de 5 milioane $ al lui Andrew Tate a ajuns pe platformă. Influencerul i-a spart baia de ulei după…
O formă de viață NECUNOSCUTĂ a creat structuri în deșertul Namib...
O formă de viață NECUNOSCUTĂ a creat structuri în deșertul Namib...
Milionarul român cu 3 pensii le-a transmis românilor în ce să îşi investească banii: Nu pierzi niciodată
Milionarul român cu 3 pensii le-a transmis românilor în ce să îşi investească banii: Nu pierzi niciodată
Semnul de circulație care îi bulversează pe români! Ce reprezintă acest indicator
Semnul de circulație care îi bulversează pe români! Ce reprezintă acest indicator
Amendă 3.000 lei dacă stai la bloc. Administratorul intră peste tine în apartament. N-ai dreptul să refuzi
Amendă 3.000 lei dacă stai la bloc. Administratorul intră peste tine în apartament. N-ai dreptul să refuzi
Tânără dispărută cu 10 zile în urmă, găsită cu toate oasele rupte pe marginea unei șosele. Ce a pățit Maria după a mers la un
Tânără dispărută cu 10 zile în urmă, găsită cu toate oasele rupte pe marginea unei șosele. Ce a pățit Maria…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
×